FOTO Oktoberfest-ul pune stăpânire pe Arad timp de trei zile. Nu lipsesc cârnaţii nemţeşti, berea şi celebra băutură Spezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetele care servesc sunt îmbrăcate în costume tradiţionale nemţeşti

Începând de astăzi şi până duminică în Arad va curge berea ca la celebrul Oktoberfest de la Munchen. Evenimentul se desfăşoară într-un cort special amenajat în Piaţa Avram Iancu între orele 14.00 – 23.00, când se va lua ultima comandă la bere şi cârnaţi.

Nu lipsesc produsele specifice unui festival de bere – cârnaţi, ciolan, pui la rotistor, varza călită, bere din sortimentele produse de Heineken, la care se adaugă deja celebra băutură nemţească Spezi (cola cu fanta) şi muzică specifică festivalurilor de gen, adică cea de fanfară.

Decorul este unul specific bavarez: adică în culorile alb şi albastru, iar candelabrele sunt şi ele cu iz bavarez. Berea se bea din halbe de sticlă. Deşi au trecut doar câteva ore de la deschiderea evenimentul sunt persoane care au gustat din bunătăţile festivalului.

Preţurile sunt mai mult decât accesibile, fie că vrem să bem o bere, fie că dorim să ne delectăm papilele gustative cu diferite feluri de mâncare.Viceprimarul municipiului Arad – Cătălin Ţiţirigă – prezent la eveniment îi îndeamnă pe arădeni să vină în număr cât mai mare în aceste trei zile.

 „Vremea este una superbă şi îi îndemn pe arădeni să vină aici pentru că nu vor regreta. Îi aşteptăm în număr cât mai mare să participe la această sărbătoare”, a declarat viceprimarul Cătălin Ţiţirigă.

La rândul ei, Viorica Graur, directoarea Poliţiei Locale Arad îi sfătuieşte pe arădenii dornici de distracţie să îşi lase autoturismele acasă pentru a evita anumite neplăceri şi pentru a se distra la maxim. 

Evenimentul este organizat de către Primăria Arad împreună cu doi agenţi economici:  Nicolae Chiş şi Florin Doroţiu. Festivalul de la Arad poartă denumirea de „Oktober Bier Fest” şi este pentru prima dată când se organizează.

Vă mai recomandăm: FOTO La Munchen a început Oktoberfest, cel mai mare festival al berii din lume

FOTO VIDEO Începe Oktoberfest! Preţuri pe ultima sută de metri la Festivalul Berii de la Munchen

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea