Dăunătoarele din grădină şi-au găsit naşul la Târgul Primăverii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bufniţa hi-tech, sau bufniţa cu telecomandă cum însăşi Iosif Benyovszky îşi caracterizează produsul, este o pasăre de pradă eficace împotriva rozătoarelor şi păsărilor dăunătoare care se poate folosi ca şi sperietoare în grădină.

Doi orădeni oferă o alternativă celor care nu au găsit încă soluţia pentru a scăpa de rozătoarele din grădină.

“Bufniţa funcţionează pe baterii intermittent până la 30 de ore. Important este că are o înfăţişare naturală şi este eficace”, a spus Iosif Benyovszky, agent comercial.

Ideea, pornită de peste ocean din Statele Unite ale Americii şi preluată de italieni îşi găseşte noi adepţi printre vizitatorii târgului.

„Ideea a pornit de la o simplă observaţie în SUA. Un şoim a fost prins într-o plasă şi a fost lăsat acolo timp de câteva zile. Deşi pasărea era moartă s-a observat că nici o altă pasăre dăunătoare nu s-a mai apropiat de grădină. Ideea a fost apoi preluată de italieni, de unde achiziţionăm şi noi produsele. Se pare că şi la noi a început să fie căutată tocmai pentru că oferă soluţii la problemele dăunătorilor de pe lângă casă”, a mărturisit Nicolae Eleneş, medic veterinar din Oradea.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie