Ministrul Carmen Dan participă, la  Alexandria, la ceremonialul dedicat Micii Unirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carmen Daniela Dan, ministrul Afacerilor Interne a ales să participe la ceremonialul dedicat aniversării Micii Uniri,  la Alexandria, reşedinţa judeţului Teleorman, unde a fost prefect.

Marţi, 24 ianuarie 2017, începând cu ora 9.00, la Monumentul domnitorului  Alexandru Ioan Cuza din municipiul  Alexandria, va avea loc ceremonia publică, prilejuită de  împlinirea a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române. La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan.

Organizatorii  evenimentului sunt Instituţia Prefectului-Judeţul Teleorman, Consiliul Judeţean Teleorman, Primăria Municipiului Alexandria, Garnizoana Alexandria, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului. Au fost invitaţi să participe  la ceremonie  reprezentanţii  autorităţilor publice judeţene şi locale, filialelor partidelor politice, grupurilor parlamentare, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, operatorilor economici, sindicatelor şi organizaţiilor nonguvernamentale, filialelor veteranilor de război, filialei cadrelor militare în rezervă şi în retragere, revoluţionarilor, alături de cetăţeni  ai judeţului Teleorman.

Ceremonia se va desfăşura la statuia primului domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, din centrul municipiului şi va cuprinde discursurile autorităţilor locale şi o slujbă religioasă.

Municipalitatea va oferi sarmale şi vin fiert alexăndrenilor care vor participa la eveniment. Vor fi oferite 1650 porţii de sarmale şi 650 litri de vin fiert.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple