INFOGRAFIE Colegiul 5 Camera Deputaţilor: şase candidaţi îşi dispută fotoliul de deputat pentru Roşiorii de Vede

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul „Adevărul" vă prezintă politicienii din judeţul Teleorman care vă vor cere votul la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. În Teleorman sunt 6 colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi 3 pentru Senat.

Colegiul 5 (Municipiul Roşiorii de Vede. Comunele: Balaci, Beuca, Călmăţuiu de Sus, Ciolăneşti, Dideşti, Dobroteşti, Drăcşenei, Drăgăneşti de Vede, Măldăeni, Săceni, Scrioaştea, Siliştea-Gumeşti, Stejaru, Tătăraştii de Sus, Zâmbreasca)

La fel ca toate celelalte colegii şi zona Roşiorii de Vede este destul de importantă datorită faptului că municipiul este unul dintre cele mai importante 8 noduri feroviare ale ţării şi are, de asemenea, o aşezare strategică faţă de unele dintre cele mai importante oraşe precum Bucureşti, Craiova, Piteşti.

Cu toate acestea sărăcia este la ea acasă din cauza faptului că toţi coloşii industriali (fabrica de bere, fabrica de tricotaje, uzina de vagoane, fabrica de ulei) s-au desfiinţat în ultimii ani sau funcţionează la capacitate nesemnificativă, mii de roşioreni rămânând fără un loc de muncă. Mai mult decât atât, mare parte din locuinţele din Roşiorii de Vede nu sunt nici în acest moment branşate la sistemul de canalizare şi la cel de alimentare cu apă potabilă.

Candidaţii care încearcă să câştige votul alegătorilor din acest colegiu sunt: Ică Florică Calotă (USL), Gabriel Stoicovici (ARD), Tudor Neagu (PP-DD), Miklos Bogya (UDMR), Claudiu Duică (PRM), Tiberiu Stăncioiu (PPPS).

Informaţii complete despre candidaţi din acest colegiu pot fi obţinute din infografia realizată de Adevarul.ro.

Dacă în celelalte colegii prezentate până acum unul dintre candidaţi pornea ca favorit în acest colegiu se poate întâmpla orice surpriză.

Ică Florică Calotă (USL) vrea să renunţe la scaunul de viceprimar al municipiului Alexandria pentru fotoliul de deputat. Dacă la începutul anilor ’90 se ocupa de creşterea animalelor, fiind şef de fermă la Danubius Zimnicea, odată cu intrarea în politică au început să apară şi oportunităţile, iar percepţia despre viaţă şi modul de trai să se îmbunătăţească. Aşa se facă că în anul 2005 ajunge director general al Direcţiei Agricole Teleorman, funcţie la care renunţă trei ani mai târziu pentru a intra în lumea bună a politicienilor în calitate de viceprimar al municipiului Alexandria.

Un alt candidat cu şanse pentru ocuparea mandatului de deputat este Gabriel Stoicovici de la ARD. Este de profesie medic, dar în urmă cu ceva timp a constatat că această meserie nu prea îl mai motivează şi s-a hotărât să intre în politică. Notorietatea meseriei de doctor pare să-l ajute dacă ne gândim că a fost ales consilier local. Şi în plan politic lucrurile par să se aşeze devenind preşedinte al organizaţiei roşiorene a PDL şi prim-vicepreşedinte al celei judeţene.

Tot cu şanse pentru fotoliul de parlamentar este şi Tudor Neagu, poreclit şi „tata lu’ băiatu’”, fiul său, Liviu Neagu fiind un prosper om de afaceri şi secretar general al PP-DD. Pentru a nu se plictisi acasă (Tudor Neagu este pensionar încă din 1998), dar şi motivat de succesul fiului său, s-a hotărât să intre în politică la partidul lui Dan Diaconescu. Şi bine a făcut! La alegerile locale din luna iulie a fost ales consilier judeţean în Consiliul Judeţean Teleorman, iar acum are mari şanse să intre în Parlament.

Trebuie precizat faptul că Tudor Neagu a fost ofiţer de Securitate şi al Serviciului Român de Informaţii, structuri în care a activat în perioada 1979 - 1998.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate