Incendiu de la o lumânare lăsată aprinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a fost stins în 30 de minute

Un tânăr de 18 ani, din Alexandria, a trecut prin cele mai cumplite clipe din viaţa lui, după ce garsoniera în care locuia a fost cuprinsă de flăcări. Se pare că focul a izbucnit de la o lumânare lăsată aprinsă pe televizor, garsoniera fiind debranșată de la rețeaua de curent electric.

O lumânare uitată aprinsă a provocat panică printre locatarii apartamentelor din zona bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Alexandria. Un tânăr de 18 ani, din Alexandria, a căzut victima incendiului izbucnit într-o garsonieră, de pe strada Libertății, se pare din cauza unei lumânări aprinse, lăsată nesupravegheată.

Alertați de acest eveniment pe numărul unic de urgență 112, pompierii alexăndreni s-au deplasat urgent la fața locului cu o autospecială cu apă și spumă. La sosirea echipajului de intervenție focul se manifesta violent la un birou, un televizor, un calculator și mai multe articole textile.

Victima, care se afla în dormitorul garsonierei, a fost scoasă de pompieri în cel mai scurt timp și predată membrilor echipajului de ambulanță pentru a fi transportată la spital, aceasta fiind suspectă de arsuri pe căile respiratorii.

Incendiul a fost stins după aproximativ 30 de minute. Din cercetările efectuate la fața locului pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, reiese că focul a izbucnit de la o lumânare lăsată aprinsă pe televizor, chiar de către victimă,  garsoniera fiind debranșată de la rețeaua de curent electric.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa