VIDEO Ministrul Sănătăţii a prelungit cu 20 de zile controlul la spitalele din Câmpeni: ”Sunt multe lucruri pe care le vom scoate la suprafaţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat extinderea cu 20 de zile a perioadei în care corpul de control verifică activitatea celor două unităţi sanitare din oraşul Câmpeni.

Aflat în vizită de lucru la Alba Iulia, Nelu Tătaru a spus vineri, 12 iunie, că membrii echipei de control au solicitat prelungirea activităţii cu 20 de zile.

”Colegii din corpul de control au cerut prelungire cu încă 20 de zile până când vor veni cu raportul. Sunt multe lucruri pe care cred că le vom scoate la suprafaţă”, a spus ministrul Sănătăţii

Nelu Tătaru a anunţat la începutul lunii mai că va trimite Corpul de Control la cele două spitale din Câmpeni, după ce a primit mai multe sesizări privind activitatea din cele două unităţi medicale.

“Sunt sesizări multe la Câmpeni. Voi trimite şi Corpul de Control, atât pentru patologie COVID, care nu a fost înţeleasă şi tratată cum trebuie, cât şi pentru gestionarea ca management a celor două unităţi medicale din acel oraş“, a afirmat ministrul Sănătăţii la momentul respectiv. Tătaru a precizat că la spitalul din Câmpeni au fost numiţi în doi ani 12 manageri interimari doar “pentru a fi sub ordinea cuiva“, el precizând că această politizare afectează actul medical.

“Cam tot ce a însemnat administraţie locală a însemnat nu doar o politizare, ci şi o transformare a medicinii în orice altceva, numai medicină nu. Când ai doi ani în care schimbi 11 sau 12 manageri, iar toţi sunt interimari pentru a fi în subordinea cuiva… Am cerut informaţii de la comunitatea locală, am cerut informaţii de la personalul medical“, a mai declarat ministrul.

Patru schimbări de manager într-o lună

În mai puţin de o lună de zile, au existat patru schimbări decise pe hârtie în legătură cu funcţia de manager a Spitalului Orăşenesc din Câmpeni, judeţul Alba. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru (PNL) şi primarul Călin Andreş (PSD) s-au duelat de la distanţă în ordine şi dispoziţii pentru numirea unui manager care să reprezinte propriul partid politic. Scandalul a început în 1 mai 2020, când ministrul Sănătăţii l-a numit în funcţia de manager pe un reprezentant al PNL Câmpeni, Valentin Gog. Decizia a survenit ca urmare a expirării mandatului de trei luni pentru fostul manager, Călin Bodea, membru marcant al PSD-ului local. 

Primarul Călin Andreş (PSD) a acuzat numirea politică şi a precizat că Valentin Gog (PNL) este de profesie chelner şi, prin urmare, nu ar fi pregătit profesional pentru un asemenea post. În realitate, la momentul numirii, Valentin Gog era directorul unui restaurant din oraş. În final, primarul Andreş şi-a cerut scuze pentru că l-a numit chelner.

Ministrul Nelu Tătaru a afirmat că decizia de a nu mai prelungi mandatul fostului manager a avut la bază situaţia din ultimii ani, când, la conducerea celor două spitale din Câmpeni, au fost numiţi 12 manageri. Prin urmare, ministrul a decis să trimită corpul de control atât la Spitalul Orăşenesc, cât şi la Spitalul de Boli Cronice (sanatoriul TBC). 

La finalizarea perioadei stării de urgenţă, primarul l-a numit din nou pe Călin Bodea, dar dispoziţia nu a putut fi pusă în aplicare pentru că o ordonanţă a Guvernului emisă cu o zi mai devreme păstra la Ministerul Sănătăţii atribuţia privind numirea sau demiterea managerilor de spitale. Timp de o zi, 15 mai 2020, unitatea medicală a avut doi manageri: unul de la PNL, celălalt de la PSD. Mandatul lui Valentin Gog a fost reconfirmat după emiterea hotărârii de Guvern prin care s-a declarat starea de alertă pe teritoriul României. Hotărârea a fost, însă, modificată, ulterior, în Parlament, de majoritatea configurată în jurul PSD, astfel încât managementul spitalelor a revenit în atribuţia autorităţilor locale. 

În aceste condiţii, primarul Călin Andreş a emis o nouă dispoziţie prin care l-a renumit pe Călin Bodea în postul de manager.

Citiţi şi:

 

Preotul cu 35 de copii: i-a luat din stradă şi i-a crescut ca şi cum ar fi fost ai lui: „Mulţi au făcut şcoli şi au ajuns oameni“

 

Cine a inventat cuvântul „alo“, utilizat zilnic de milioane de oameni. Legătura cu strigătul de vânătoare la vulpi

 

FOTO Descoperiri arheologice în timpul restaurării Palatului Principilor din Cetatea Alba Iulia

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”