Poliţist din Aiud, prins în flagrant în timp ce primea mită de la un şofer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Alba au surprins în flagrant un poliţist din Aiud în timp ce primea mită pentru a nu întocmi un proces verbal de contravenţie unui şofer. Flagrantul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă şi a fost coordonat de un procuror de la Tribunalul Alba.

Poliţistul este angajat la serviciul rutier al Poliţiei Aiud şi a fost prins în timp ce primea de la un şofer suma de 250 de lei pentru a nu scrie un proces verbal de contravenţie. Şoferul respectiv fusese indentificat pe radar de către echipajul de poliţie conducând cu viteză mare, fără centură de siguranţă, iar aplicarea tuturor măsurilor legale ar fi dus la suspendarea permisului, deoarece persoana în cauză avea deja 11 puncte de penalizare.

Poliţistul i-a cerut suma de 250 de lei şi i-a promis că nu îi va face procesul verbal de contravenţie şi va scăpa fără suspendarea permisului de conducere.

Procurorii şi ofiţerii DGA au procedat la organizarea flagrantului, poliţistul fiind prins cu banii, marcaţi în prealabil, asupra lui. Dosarul penal va fi instrumentat cu poliţistul în stare de libertate.

Comunicatul DGA Alba: “Vineri, 27 septembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba împreună cu ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Alba au prins în flagrant un agent de poliţie din cadrul IPJ Alba – Poliţia municipiului Aiud, Compartimentului de Poliţie Rutieră în timp ce primea suma de 250 lei de la un investigator sub acoperire autorizat în cauză, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a nu-l sancţiona contravenţional şi a nu dispune suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba ca urmare a sesizării din oficiu cu privire la faptul că, la data de 30.01.2013, agentul de poliţie a mai solicitat şi primit suma de 150 lei de la un lucrător din cadrul DGA cu ocazia efectuării unui test de integritate, în acelaşi scop de a nu dispune măsurile legale cu ocazia constatării abaterilor contravenţionale săvârşite.

Cu ocazia constatării infracţiunii flagrante şi a cercetărilor efectuate ulterior, a fost găsită suma primită de agentul de poliţie şi au fost ridicate mai multe procese verbale întocmite de acesta în perioada 2010-2013, care aveau menţiunea anulat sau care nu au fost predate persoanelor contraveniente (toate cele trei exemplare), urmând a se efectua verificări cu privire la modul de implementare şi trimiterea lor în debit.

La data de 27.09.2013 a fost dispusă începerea urmăririi penale faţă de agentul de poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea 78/2000, fiind dispusă cercetarea învinuitului în stare de libertate. În cauză urmează a fi continuate cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale”.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat