Petrecere oprită de poliţie la Cugir. Nouă persoane amendate cu 80.000 de lei, iar o tânără de 29 de ani va fi cercetată penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Alba au oprit, sâmbătă seara, o petrecere organizată la locuinţa unei tinere din oraşul Cugir. Participanţii au fost amendaţi, iar femeia s-a ales cu dosar penal.

Sâmbătă seara, între orele 20.00 – 24.00, la Cugir a fost organizata o acţiune punctuală pentru menţinerea siguranţei publice şi respectarea restricţiilor impuse de starea de urgenţă.

Au fost controlate 109 persoane şi 46 de autovehicule şi au fost verificate 34 de persoane aflate în izolare. 

În jurul orei 23.00, poliţiştii au intervenit la locuinţa unei tinere de 29 de ani, unde avea loc o petrecere. Acolo au fost identificate 9 persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani, care fie nu a putut prezenta declaraţia pe propria răspundere, fie aceasta nu era completată corespunzător.  

Poliţiştii au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 80.000 de lei, iar faţă de organizatoarea petrecerii a fost întocmit dosar penal, sub aspectul  săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. La acţiune, alături de poliţiştii din Cugir, au participat jandarmi, poliţişti locali si poliţiştii Serviciului Pentru Acţiuni Speciale.  

În ultimele 24 de ore, în Alba, un număr de 215 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au desfăşurat misiuni specifice în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID – 19.

Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 157 de persoane, iar echipaje mixte de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi lucrători MApN au intensificat activităţile pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţele Militare. Au fost verificate 1.268 de persoane cu privire la respectarea interdicţiilor şi a măsurilor impuse de starea de urgenţă.  

În urma activităţilor au fost identificate 80 de persoane care nu au respectat interdicţiile privind deplasarea, acestea fiind sancţionate cu amenzi în valoare de 86.000 lei. Au fost organizate acţiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 171 de autovehicule şi 338 de persoane.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry