Oraşul Ocna Mureş vrea să revină pe harta balneară a României cu ajutorul unui proiect finanţat din fonduri UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Ocna Mureş a finalizat studiile de prefezabilitate şi va depune cereri de finanţare cu fonduri europene pentru infrastructura, construcţia şi dotarea viitorului complex al băilor sărate. Valoarea totală a proiectului este estimată la 7,5 milioane de euro.

Baza de tratament de la Ocna Mureş a fost inaugurată la sfârşitul secolului 19. Încă din 1936, la Ocna Mureş  s-a înfiinţat Oficiul local de cură şi turism, care a funcţionat până în 1948, când a fost desfiinţat de comunişti. Baile Ocna Mures au fost zeci de ani principala atracţie a oraşului pentru cei care sufereau de afecţiuni reumatice şi ginecologice. 

Dintr-un  document deţinut de Arhivele Naţionale Alba aflăm că, în 1941, sezonul turistic a început la 1 iunie şi s-a încheiat în 15 septembrie. În oferta Administraţiei Băilor Salina Ocna-Mureşului se spunea că  „stau la dispoziţia onoratului public băi sărate de putină şi aburi, un ştrand bine amenajat, un hotel aşezat în mijlocul unui parc plantat cu brazi. Camere în afară de hotelul băilor se găsesc în clădiri particulare situate în apropierea Băilor“. Baia liberă avea 30 de cabine, adâncimea maximă de 3 metri, şi era recomandată celor care sufereau de reumatism. În apropiere se afla şi arena Băilor care avea 1.000 de locuri pentru spectatori, pe care se juca volei şi tenis. Pentru fotbal, atletism, handbal,era arena Solvay, ce avea o suprafaţă de 2 hectare şi 5.000 de locuri pentru spectatori.

Datele statistice arată că în anii ‘80, ajungeau aici, în fiecare an, între 7.500-8.000 de oameni din intreaga ţară. Pe harta turistică a ţării era cotată pe locul doi, după Slănic-Moldova. Baza de tratament de la Ocna Mureş a mai funcţionat câţiva ani după 1990, când, în lipsa unor investiţii în modernizare, s-a desfiinţat. Clădirea veche de peste 100 de ani unde au funcţionat Băile Sărate a fost demolate.

Proiectul a fost revitalizat în ultimii ani prin iniţierea unor demersuri care să permită demararea investiţiei. Între Primăria Ocna Mureş şi Consiliul Judeţean Alba a fost semnat un acord de asociere în valoare de 150.000 de lei, bani cu care sunt finanţate studiile de fezabilitate şi proiectul tehic. Pentru finanţarea investiţiei este nevoie, însă, de fonduri financiare mult mai mari care nu pot fi obţinute decât prin proiecte cu finanţare europeană. Băile sărate propriu-zise urmează să fie amplasate pe un teren acum viran, în spatele clădirii Fermentare Tutun, la poalele dealului pe care este amplasat cartierul Uioara de Sus şi castelul Teleki.

Administraţia locală din Ocna Mureş este pregătită să depună până în noiembrie 2016 cereri pe două axe de finanţare, care, odată acceptate, pot permite derularea proiectului. În aceste condiţii, dacă totul va decurge conform planificărilor, Ocna Mureş va avea din nou un centru de tratament şi agrement cu apă sărată în anul 2018. 

Citiţi şi:

Din vremurile în care oraşul Ocna Mureş conta pe harta balneară a României. Băile Sărate atrăgeau anual mii de turişti

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?