Nepalezul care a învins de două ori sistemul în instanță și rămâne să lucreze în România. „Condiția se dovedește excesivă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un muncitor din Nepal venit în România ca să lucreze ca muncitor necalificat și-a câștigat dreptul la ședere în țară, în justiție, după ce Biroul de Imigrări din Hunedoara i-a comunicat de două ori că trebuie să părăsească țara în 30 de zile.

Nepalezul a primit două decizii de returnare de pe teritoriul României FOTO Freepik

Nepalezul nu a renunțat la dreptul la muncă și a reușit să învingă instituția statului român de două ori. Instanța care i-a dat dreptate bărbatului este Curtea de Apel Alba Iulia, în 13 iulie și 25 septembrie 2023.

Mahato Kom Narayan a ajuns în Hunedoara ca muncitor necalificat, dar la un moment dat, cei de la Imigrări i-au comunicat decizia de returnare din România. Potrivit funcționarilor români, cetățeanul din Nepal nu a figurat pentru o scurtă perioadă de timp cu salariu, respectiv nu a fost încadrat în muncă.

Legislația românească prevede că muncitorii străini trebuie să aibă contract de muncă valabil pe toată perioada șederii în România. Magistrații din Alba Iulia i-au dat dreptate nepalezului în ambele situații și au obligat Biroul de Imigrări să anuleze deciziile și să îi prelungească permisul de ședere pe teritoriul țării.

Promisiune neserioasă

Potrivit instanței, când bărbatul a mers la Imigrări pentru prelungirea permisului de ședere, în data de 3 mai 2023, i-a fost respinsă cererea deoarece nu a respectat una dintre condițiile pentru care poate sta în țară: „Nivelul salarial nu a fost menținut la nivelul salariului minim brut pe țară pe toata perioada și faptul că nu a respectat scopul declarat în fața autorităților”.

Nepalezul a ajuns în România și  a fost încadrat in muncă la data de 10 august 2021, iar la data de 1 octombrie 2022 a încetat raporturile de muncă cu angajatorul, întrucât găsise un loc de muncă mai bine plătit. Potrivit acestuia, noul angajator luase legătură cu cel iniţial și solicitase inclusiv trimiterea actelor pentru a fi încheiat contractual de muncă.

Ulterior, bărbatul a constatat că totul s-a dovedit doar o promisiune lipsită de seriozitate, iar noul angajator nu și-a respectat promisiunea. În aceste condiţii, a reluat raporturile de muncă cu angajatorul iniţial, care l-a primit si i-a încheiat un nou contract în data de 27 aprilie 2023.

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au considerat că bărbatul, când a depus cererea pentru prelungirea permisului de ședere, avea deja contractul refăcut cu primul angajator, un loc de muncă stabil și îndeplinea condițiile de ședere în țară.

„Condiţia de a fi avut încheiat un alt contract de muncă cu o altă societate în această perioadă, adică în intervalul încheierii celor două contracte de muncă - 01.10.2022 - 27.04.2023, se dovedeşte a fi atât excesivă, cât şi nejustificată legal, raportat la circumstanţele specifice cauzei, nefiind de natură a justifica - refuzul prelungirii dreptului de şedere temporară în România, în scop de muncă”, se mai susține în hotărârea definitivă, din 25 septembrie 2023.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”