Marea trădare a lui Horea, Cloșca și Crișan. Cum au fost prinși capii Răscoalei de la 1784. Recompensa trădătorilor
0La sfârșitul lunii decembrie, în urmă cu 239 de ani, aveau să fie prinși Horea și Cloșca, cei doi conducători ai răscoalei țărănești din Apuseni, în urma unei trădări din partea unor români. Era 27 decembrie 1784.
Ca să pună mâna pe conducătorii Răscoalei iobagilor români din Transilvania din 1784-1785, căpeteniile armatei austriece au apelat la ajutorul ţăranilor români care cunoşteau labrintul Munţilor Gilăului. Ca să fie mai convingători, au pus pe capul lui Horea, Cloşca şi Crişan premii în bani şi au promis eliberarea din iobăgie.
Planul pentru prinderea lui Horea şi Cloşca a fost întocmit de brigadierul silvic Anton Meltzer din oraşul Abrud. Tot el a primit sarcina de a-i depista pe „fraţii de cruce ai lui Horea“. Pentru început, gornicul a propus ca o trupă de cătane (militari) austriece să staţioneze în satul natal al lui Horea, aflat la poalele munţilor în care se ascundeau căpitanii răsculaţilor.
De punerea în practică a planului s-au ocupat ţărani români din comuna Râu Mare, consăteni ai lui Horea, care au ales calea trădării. Oamenii aveau două calităţi importante: cunoşteau bine munţii şi întreg ţinutul şi puteau să se apropie cu mult curaj de Horea, ca prieteni.
Cum s-a derulat scena prinderii lui Horea și Cloșca
„Echipa de trădători“ a fost formată din fraţii Nutu de 50 de ani şi Ion de 32 de ani, împreună cu Gheorghe, Vasile şi Simion Matieş, cu Simion, Iacob şi Dumitru Neagu şi cu Ştefan Trif. Fiecare a primit câte un paşaport, ca să poată trece nestingheriţi de străjile militare şi promisiunea că vor încasa, la sfârşitul misiunii, 300 de galbeni şi vor scăpa de iobăgie. În cea dea treia zi de căutări, 27 decembrie 1784, ţăranii plecaţi să-i caute s-au ghidat după urmele pe zăpada căzută de curând. Aşa au ajuns la Cristea Nicolae, straja lui Horea şi Cloşca, pe care l-au silit să mărturisească unde sunt ascunşi căpitanii.
„Apropiindu-se de colibă, Horea îi primi ca pe prieteni. Îi întrebă dacă nu umblă cumva după vânat. Răspunseră că da şi că sunt siliţi să caute vânat pentru armată, dar nu pot găsi nimic şi sunt pe jumătate îngheţaţi. Atunci Horea îi pofti să șadă lângă foc. Doi se aşezară lângă Horea, ceilalţi doi, lângă Cloşca. Acesta îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt în sate. Răspunseră că oamenii peste tot se plâng de mulţimea cea mare a soldaţilor, încât poporul trebuie să fugă. Ştefan Trif şi Nutu Matieş se aruncară amândoi, unul asupra lui Horea, celălalt asupra lui Cloşca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi îi legară“, descrie scena prinderii istoricul Gheorghe Anghel.
În timp ce îi legau, Horea scoase o mână de hârtii din sân şi le aruncă în flăcări. „Ţăranii ocupaţi fiind de legare, nu le-au putut salva. De teamă să nu fie descoperiţi de oamenii lui Horea, căpitanii au fost ascunşi într-o stână de oi, ceva mai îndepărtată, de unde au anunţat trupa de soldaţi“, mai povesteşte istoricul citat.
Crișan, prins tot în urma unei trădări
Al treilea cap al Răscoalei, Crişan, a mai rătăcit, deghizat aproape o lună. Totul s-a sfârşit în la 30 ianuarie 1785, tot prin trădare, în zona montană a comunei Lupșa, Numele celor care au luat parte la prinderea lui Crişan sunt, după raportul autorităţilor vremii, următorii: popa Moise, cel care a contribuit mai mult, fiul preotului, Moise cel tânăr, Ion Clisaru din Abrud, Ion, Todor şi gornicul Irimie Soil, Lazăr Latea toţi din Cărpiniş, Todor şi Ion Holobut din Şasa- Lupşa, Todor Momen din Lupşa şi popa Simion din Şasa-Lupşa.
Recompensarea tădătorilor lui Horea şi Cloşca s-a făcut în 5 februarie 1785, la Zlatna, într-o zi de târg. Cei şapte ţărani români care i-au prins pe căpitani au primit diplome de eliberare din iobăgie şi suma de 600 ducaţi, iar pădurarul care a pus la cale planul trădării s-a ales cu 100 ducaţi. Trădătorii celui de-al treilea cap al Răscoalei, au fost şi ei recompensaţi financiar.
Ulterior, capii Răcoalei au fost aduşi la Alba Iulia. Horea şi Cloşca au fost încarceraţi la porţile a III-a şi a IV-a a Cetăţii ridicate de austrieci la Alba Iulia pe spatele ţăranilor români. Crişan a fost întemniţat în vechiul corp de gardă, o clădire azi dispărută, până în 13 februarie 1785, când şi-a pus capăt zilelor. Horea și Cloșca au fost condamnaţi la moarte prin zdrobirea cu roata, trupurile lor urmând a fi dezmembrate şi expuse în diferite părţi din Munţii Apuseni, ca exemplu şi avertisment pentru cei care ar mai îndrăzni să se răscoale.