Destinul secretarului Marii Uniri de la 1918. Silviu Dragomir, închis pentru că a fost în guverne „burghezo-moşiereşti“
0Destinul mareului istoric şi politician Silviu Dragomir ilustrează perfect modul în care regimul comunist a tratat elitele româneşti de dinainte de al Doilea Război Mondial. A fost închis, fără judecată, pentru simplul fapt că a făcut parte din guverne ”burghezo-moşiereşti”.
Silviu Dragomir s-a născut la 13 martie 1888, în localitatea Gurasada, judeţul Hunedoara. A fost doctor în teologie, istoric, membru al Academiei Române şi profesor universitar de istoria popoarelor din sud-est Europei la Universitatea din Cluj. A urmat studii universitare la Viena, Cernăuţi şi Moscova.
A participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, unde a îndeplinit funcţia de secretar. După Unire, a fost, în mai multe rânduri, ministru, în perioada 1937-1940, între care Ministru de Stat şi Ministru al Minorităţilor.
Silviu Dragomir este autorul unor importante lucrări despre istoria Europei de Sud-Est, despre legăturile dintre Ţările Române în epoca medievală, despre Revoluţia de la 1848 din Transilvania, precum şi al monografiei despre conducătorul Revoluţiei de la 1848, din Transilvania, Avram Iancu.
Istoricul a intrat în atenţia autorităţilor comuniste în timpul grevelor studenţeşti din Cluj din anul 1946. După data de 10 mai 1946 au început la Cluj o serie de manifestaţii studenţeşti, ca urmare a aflării veştii că Aliaţii au decis anularea Dictatului de la Viena. Studenţii au manifestat atunci împotriva iredentismului maghiar, dar şi împotriva noilor autorităţi supuse Moscovei.
Pe 28 mai 1946, poliţia nu a mai putut face faţă studenţilor manifestanţi, astfel că a adus muncitorii de la fabrica Dermata, majoritatea maghiari comunişti, care au devastat timp de două ore căminul studenţesc "Avram Iancu". Numai intervenţia armatei sovietice a liniştit situaţia, poliţia din Cluj neintervenind.
În zilele de 29 şi 30 mai evenimentele au continuat, fiind arestaţi mulţi studenţi şi numai şapte maghiari. În acest context, la 1 iunie 1946, studenţii au declanşat greva generală. Ei cereau eliberarea colegilor arestaţi, care între timp fuseseră transferaţi la Bucureşti.
FOTO DREAPTA Silviu Dragomir Sursa BCU
La 6 iunie 1946, ministrul de Interne, Teohari Georgescu, a sosit la Cluj pentru a vorbi cu profesorii Universităţii. Silviu Dragomir i-a explicat acestuia ce s-a întâmplat, a cerut arestarea muncitorilor vinovaţi de distrugerea căminului studenţesc şi a solicitat eliberarea studenţilor arestaţi.
La 8 iunie a mers la Cluj şi ministrul Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, care a cerut profesorilor să nu îi sprijine pe studenţii grevişti. Silviu Dragomir a cerut din nou pedepsirea vinovaţilor şi eliberarea studenţilor, ceea ce i-a adus simpatia celor din urmă.
Arestat pentru fapte inventate
După încheierea grevei studenţeşti la 16 iunie 1946, prin plecarea forţată acasă a studenţilor ca urmare a închiderii căminelor de către poliţie, la 6 iulie 1946 Direcţia Generală de Siguranţă a cerut informaţii despre profesorii care vorbiseră în timpul evenimentelor cu cei doi miniştri. Din acest moment, Silviu Dragomir s-a aflat permanent în atenţia autorităţilor.
În anul 1948, odată cu transformarea Academiei Române în Academia R.P.R, Silviu Dragomir a fost eliminat din acest for ştiinţific. A fost arestat de autorităţile comuniste în acelaşi an, fiind judecat în procesul privind Banca Agrară din Cluj, ce aparţinuse P.N.Ţ. şi unde Silviu Dragomir fusese membru în consiliul de administraţie.
A fost închis iniţial în penintenciarul din Caransebeş, iar luna mai a anului 1950 a fost transferat în penitenciarul Sighet. Pedeapsa i-a fost majorată cu şaizeci de luni, fiind acuzat că a fost ministru în guvernele "burghezo-moşiereşti", fiind eliberat din închisoare în anul 1955.
Pedeapsa primită ca fost ministru s-a dat fără ca Silviu Dragomir să fi fost vreodată judecat legal pentru acuzaţiile aduse. Soţia sa a fost de asemenea condamnată la închisoare.
După eliberarea din închisoare, a rămas fără pensie şi locuinţa sa, care a fost naţionalizată. A reuşit să obţină totuşi un apartament în clădirea Institutului de Istorie a Academiei din Cluj, iar din 1957 şi-a recăpătat pensia. În perioada 1957-1962 a fost conducătorul unui colectiv în cadrul acestui institut.
În această perioadă a fost urmărit permanent de Securitate, trăind într-o izolare aproape totală, pentru că şi-a dat seama că mulţi dintre cei care îi căutau prezenţa puteau fi informatori ai poliţiei politice comuniste. Silviu Dragomir s-a stins din viaţă la 23 februarie 1962.