Soarta anchetei privind moartea prematură a 1.000 de copii în orfelinatele comuniste din România
0IICCMER a înaintat Parchetului ÎCCJ, în 2017 şi 2018, două sesizări penale privind tratamentele neomenoase aplicate în comunism la trei cămine-spital şi la un spital pentru copii neuropsihici, în urma cărora au murit peste 1.000 de minori. La solicitarea „Adevărul”, procurorii au precizat că ancheta este încă în curs, dată fiind complexitatea cazului
În iunie 2017, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă la căminele de copii de la Cighid (judeţul Bihor), Păstrăveni (judeţul Neamţ) şi Sighet (Maramureş). Istoricii IICCMER au descoperit că în cele trei instituţii au murit prematur cel puţin 771 de copii. Pe lista acuzaţilor se aflau peste 100 de persoane. Mai mult, cercetătorii institutului estimau că peste 10.000 de copii din orfelinate au fost victime ale sistemului care s-a prăbuşit în 1989.
După un an, pe 25 iunie 2018, IICCMER înainta a doua plângere către Parchetul General privind săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor de la Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret. Denunţul făcea referire la perioada 1 ianuarie 1980 - 22 decembrie 1989, perioadă în care au murit 340 de minori.
Pe 24 mai 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dădea un comunicat de presă în care preciza, printre altele, că pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică se aflau în lucru două dosare ca urmare a sesizărilor formulate de IICCMER cu privire la tratamentele inumane şi degradante aplicate minorilor cu handicap sever aflaţi în Căminul spital pentru minori nerecuperabili Cighir (138 de decese), Căminul spital pentru minori nerecuperabili Păstrăveni (395 de decese), Căminul pentru minori deficienţi nerecuperabili Sighetu Marmaţiei (239 de decese), respectiv cu privire la tratamentele inumane şi degradante aplicate minorilor cu handicap sever instituţionalizaţi în Spitalul pentru Copii Neuropsihici Cronici Siret (340 decese). „În ambele cauze, cercetările se efectuează în acest moment in rem”, precizau atunci reprezentanţii Parchetului.
„Am în intenţie să merg mai departe”
„După ce am făcut plângerile nu am mai avut contact direct cu Parchetul. O singură dată, în 2018, a mai venit un reprezentant al Parchetului a Institut şi ne-a pus câteva întrebări legate de plângeri. În noiembrie 2020, am făcut o adresă către Parchet pentru a ne comunica stadiul acestor două dosare şi mi s-a răspuns că au fost înregistrate şi că în ambele cazuri este în curs administrarea unui probatoriu complex. De atunci nu mai avem niciun fel de date de la Parchet. În 2019, la institut aveam în lucru mai multe plângeri pentru alte cămine de copii. Numai că în momentul în care s-a schimbat conducerea IICCMER la începutul lui 2019, aceasta nu a mai fost interesată de astfel de plângere. Iar eu, în calitate de coordonator, am sesizat acest lucru, am spus că am în intenţie să merg mai departe, numai că problema a fost lăsată deoparte de atunci”, spune cercetătorul Florin Soare, şef serviciu al Compartimentului Cercetare şi Investigaţii Speciale din cadrul IICCMER.
„Adevărul” a solicitat Parchetului General mai multe informaţii legat de stadiul celor două plângeri. „În cauza la care faceţi referire, se efectuează urmărire penală cu privire la comiterea infracţiunii de tratamente neomenoase, prevăzută de art.358 alin. l cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal 1969 şi art. 5 din Codul penal, fiind în curs, într-un stadiu avansat, administrarea probatoriului, caracterizat de multitudinea subiecţilor procesuali şi a situaţiilor istorice şi complexe de fapt cercetate”, au precizat pentru „Adevărul” reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mii de copii morţi înainte de 1989
Mărturiile strânse privind condiţiile de viaţă de la căminele spital Cighid, Păstrăveni şi Sighetu Marmaţiei arată că regimul de viaţă al minorilor se caracteriza prin alimentaţie necorespunzătoare, nerespectarea condiţiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenţei medicale, izolarea de lumea înconjurătoare.
În octombrie 1990, ziaristul american John Upton de la ABC News a fost şocat de ce a găsit la Căminul de la Sighetu Marmaţiei. „Chiar şi după tot ce văzusem, nu eram pregătiţi pentru ce am găsit într-o cameră de la etaj. Aici, fete care dădeau din cap erau ţinute într-o cuşcă uriaşă ca nişte animale. Ţipând, pe jumătate goi, stând în urină... În timp ce personalul încerca să-i îmbrace, ni s-a ordonat să ieşim… Bugetul pentru mâncare este stabilit de autorităţi. 38 cenţi pe zi pentru fiecare copil. Am urmărit cum o supă apoasă este băgată în gurile flămânde. Mulţi dintre copii nu au fost învăţaţi niciodată să mănânce singuri. În timp ce o parte dintre copii erau hrăniţi, cealaltă parte era pusă în acoperimente din plastic, într-un ritual bizar care combină spălatul cu hrănitul”, spunea acum mai bine de trei decenii John Upton.
Localizat în partea de nord a României, Spitalul de copii neuropsihici Siret, numit sugestiv în limbajul localnicilor „Orfelinatul Groazei”, a fost înfiinţat în 1956 prin ordin al ministrului Sănătăţii, fiind printre primele unităţi medicale din România comunistă dedicată afecţiunilor neurologice infantile. În perioada 1956 – 2001 au fost internaţi la Siret 8.586 copii, dintre aceştia pierzându-şi viaţa nu mai puţin de 1.500 de copii.
Majoritatea deceselor aveau loc în lunile de iarnă, cauzele acestora fiind, într-o proporţie covârşitoare, afecţiunile pulmonare, urmate de epilepsii, afecţiuni cardiace, renale, hepatice, gastrointestinale. Pe grupe de vârstă, cele mai multe decese au fost consemnate în dreptul grupei 1-4 ani (peste jumătate). Cei mai mulţi copii decedaţi proveneau din localităţi din judeţul Suceava sau judeţe învecinate, dar şi din zone mai îndepărtate precum Bucureşti, Bihor, Timiş, Dâmboviţa sau Constanţa.
Cum erau împărţiţi minorii
Contextul istoric declanşator a fost creat în 1966, când regimul comunist din România a iniţiat una dintre cele mai restrictive politici demografice pronataliste. Creşterea forţată a populaţiei, strict cantitativă, fără asigurarea tuturor condiţiilor decente de viaţă, a avut printre consecinţe creşterea mortalităţii materne şi infantile, creşterea fără precedent a numărului de copii născuţi cu malformaţii congenitale grave, cu afecţiuni fizice şi psihice, cu diverse boli moştenite sau dobândite după naştere, mii de copii ajungând orfani şi un număr impresionant fiind abandonaţi.
Minorii ce necesitau protecţie din partea statului erau împărţiţi în trei categorii: „recuperabili”, „parţial-recuperabili” şi „nerecuperabili”. Diferenţierea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i „recupereze”, total sau parţial, pentru integrarea ulterioară în producţie, şi o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească şi pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască.
În urma analizei actelor de deces şi a certificatelor constatatoare de moarte, efectuată de experţii IICCMER şi de o echipă de specialişti în medicină legală, s-a constatat că au existat cauze de moarte legate de existenţa unui regim caracterizat prin tratamente inumane aplicate minorilor din spital.