Alba Iulia: Portret. Gheorghe Vinţan a ridicat în Spania o plăcuţă comemorativă împăratului Traian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Portret. Gheorghe Vinţan a ridicat în Spania o plăcuţă comemorativă împăratului Traian

Albaiulianul stabilit în Spania, Gheorghe Vinţan, nu a uitat nici o clipă de rădăcinile din care se trage şi se mândreşte printre străini că e român.

„Fiu al Mariei din Ciunga” (n.a. sat de lângă Ocna Mureş), după cum îi place să spună despre el, Gheorghe Vinţan a plecat acum opt ani în Spania, să câştige o pâine mai bună decât în ţară, dar n-a lăsat acasă pasiunea pentru scris şi istorie. Aşa se face că în octombire 2004 a pus în regiunea Madrid bazele Asociaţiei Culturale „Juan Ramon Jimenez şi Lucian Blaga“. „Cunoscând lipsa de comunicare la nivel cultural de la acea vreme dintre noi şi spanioli, am înfiinţat această asociaţie cu intenţia  de a pune în mişcare interacţiunea valorilor culturale a celor două popoare. Am ales pentru titulatura asociaţiei două personalităţi ale lumii culturale, pe Juan Ramon Jimenez şi Lucian Blaga. Ideea alegerii celor doi mari scriitori pleacă de la faptul că în anul 1956 Consiliul Regal din Suedia îl viza pe Lucian Blaga pentru decernarea premiului Nobel pentru literatură, la concurenţă cu poetul spaniol Juan Ramon Jimenez, care la acea vreme trăia în exil, în Porto Rico“, povesteşte Gheorghe Vinţan.

„Traian şi cucerirea Daciei“ - congres internaţional organizat în Spania


Activitatea asociaţiei a început printr-o colaborare fericită cu bibliotecile localităţilor din regiunea Madrid, colaborare axată pe colocvii literare, prezentări de carte românească, de tineri autori români stabiliţi în ţara iberică. „În urmă cu trei ani, realizând că se împlinesc 1900 de ani de la cucerirea Daciei de către Traian, ne-am propus să organizăm, în cadrul Universităţii din Alcala de Henares,  congresul internaţional intitulat Traian şi cucerirea Daciei. La acest act cultural, care a fost prima acţiune importantă a asociaţiei, au participat profesori de la patru universităţi din Spania şi din România. Tot în acel an am ridicat în Italica, localitatea de naştere a împăratului Traian, aflată undeva în apropierea oraşului Sevilla, o placă de marmură comemorativă care să reflecte în viitor şi pe teritoriu spaniol latinitatea poporului român“, spune Gheorghe Vinţan. Placa de marmură este un omagiu adus în limba latină, română şi spaniolă împăratului Traian.
Gheorghe Vinţan este absolvent al Facultăţii de Filosofie şi Litere din Alcala de Henares , este un apreciat scriitor, începând cu poezia şi terminând cu volume de carte rezultate din cercetarea istorică, el şi-a demonstrat talentul. A publicat volumele  „Poezia – ornamentul sfânt al sufletului“ şi „Sumerul, Babilonia şi Asiria“. „Lucrarea despre Babilonia este cea mai amplă. Am lucrat cinci ani până la finalizarea ei“, a mai spus Gheorghe Vinţan. Pen lângă lucrările propri albaiulianul a tradus în limba română şi câteva opere deosebite ale unor scriitori spanioli.


Am înţeles că anul acesta ne pregătiţi o surpriză de 1 Decembrie ?

G.V.:  Da, vrem să lansăm la Alba Iulia, cu ocazia împlinirii a 91 de ani de la Marea Unire, revista „Dacica Latinitas“, pentru ca în aprilie anul viitor să organizăm, tot în Alba Iulia, cu sprijinul directorului Muzeului Naţional al Unirii, Gabriel Rustoiu, Congresul Internaţional „Importanţa migraţiei popoarelor în formarea statelor europene“, eveniment  la care vor participa profesori universitari din Spania, Suedia, Italia, Franţa, Austria şi România.

Revista se va adresa doar publicului din România?

G.V.: Revistă  va fi una bilingvă, spaniolă-română, şi la ea colaborează profesori universitari din Alcala de Henares, Cluj Napoca şi Alba Iulia. Deocamdată, pot da trei nume din ţara noastră: profesorii Ovidiu Pecican, de la Universitatea Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, Vasile Moga şi Georgeta Orian, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.


Ce-i place: „Apreciez la oameni dorinţa de a trăi onorabil, inteligenţa şi ambiţia de a realiza, de a face ceva. Îmi plac oamenii sinceri, sănătoşi în comportament, punctuali, responsabili de propriile fapte şi dornici de a face bine celor din jur.”

Ce nu-i place: „Nu-mi place când văd tristeţe în ochii oamenilor şi la noi în ţară întâlnesc pe stradă, din păcate, foarte mulţi oameni trişti. Mă supără minciuna, falsitatea, lipsa de înţelegere şi de colaborare, pe scurt - mă deranjează foarte mult răutatea.”


Profil:

Data naşterii: 6 ianuarie 1948, Ocna Mureş
Educaţie: Facultatea de Filosofie şi Litere din Alcala de Henares
Starea civilă: căsătorit, doi copii

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”