Alba Iulia: Liderii confederaţiei Sed Lex au dezbătut legea salarizării cu sindicaliştii din sistemul bugetar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Alianţei naţionale a sindicatelor bugetarilor SED LEX s-au aflat astăzi la Alba Iulia pentru a se întâlni cu sindicalişti din câteva instituţii publice judeţene şi locale.

Vasile Marica - preşedintele Sed Lex, Răzvan Bordeanu - vicepreşedintele Sed Lex, Florin Vâlnei - preşedintele Federaţiei naţionale a poliţiştilor şi Constantin Buzoiu - preşedintele Federaţiei sindicatelor din Muncă şi Protecţie Socială au participat la discuţii cu sindicalişti din administraţia publică, Casa Judeţeană de Pensii, Direcţia Judeţeană de Finanţe, Direcţia Regională de Statistică Alba şi IPJ Alba. Dezbaterile au vizat, în principal, noua lege a salarizării.

„Oamenii s-au izolat, se tem că îşi vor pierde locul de muncă. Dorim ca mişcarea sindicală să capete consistenţă la nivel judeţean, să strângem rândurile. Cei de la putere trebuie să ştie că au în faţă o forţă cu care vor negocia o nouă lege a salarizării, altfel ne aşteaptă noi concedieri şi se vor tăia bugetele administraţiilor locale“, a declarat Vasile Marica.

„E mare nevoie de organizare în teritoriu pentru ca fiecare judeţ să aibă un cuvânt de spus la nivel naţional. Problema e că ne-am simţit foarte detaşaţi, noi, cei de la Bucureşti, faţă de ceea ce se întâmplă în teritoriu şi de aceea cred că trebuie să schimbăm această situaţie. E nevoie ca mesajul celor din judeţe să ajungă la Bucureşti, să ştim ce vor aceşti oameni pentru a le reprezenta interesele. În perioada următoare vom purta bătălii importante pentru funcţionarii publici, pentru bugetari în general şi personalul contractul din administraţia publică, iar oamenii trebuie să conştientizeze că nu suntem nimic fără ei“, a afirmat Răzvan Bordeanu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”