S-a vaccinat sau nu anti-COVID senatoarea Diana Şoşoacă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatoarea Diana Şoşoacă este cunoscută pentru poziţia sa antivaccinistă

Senatoarea Diana Şoşoacă, una dintre cele mai vocale antivacciniste, este suspectată că s-ar fi imunizat anti-COVID.

Informaţia a apărut pe reţelele de socializare, ulterior fiind postat şi un avertisment prin care senatoarea ameninţa cu puşcăria pe toţi cei care vor mai dezvălui informaţii din dosarul ei medical. Avertismentul ar fi dispărut mai apoi de pe pagina acesteia. 

„Sper ca doamna senator să mă dea în judecată“ 

„Cine s-a îndoit vreodată că România nu dă lumii oameni curajoşi n-a auzit de DIANA IOVANOVICI ŞOŞOACĂ. Cea mai curajoasă femeie din lume. Această femeie care, cu riscuri enorme, ne-a informat tot timpul, supunându-se unor presiuni enorme din partea Big Pharma, cât este de periculos pentru sănătatea omului vaccinul anti-SARS-CoV-2. Ne-a spus în mod repetat că (1) ne schimbă ADN-ul; (2) ne face sterili pentru trei generaţii; (3) ne omoară în câteva luni de-or rămâne pe planetă singurele valori ea şi Luc Montagnier; (4) o să ne cipeze; (5) o să ne crească solzi şi asa mai departe. Şi nu numai: a luat problema în mâini şi i-a împiedicat direct pe oameni să-şi asume aceste riscuri enorme, salvându-i efectiv de la moarte. Ei bine, această femeie extrem de onestă, integră şi curajoasă a trecut peste toate aceste riscuri şi s-a vaccinat. Sau cel puţin aşa reiese din această postare a eroinei naţionale”, scrie pe pagina sa de Facebook, dr. Cristian Apetrei, profesor de microbiologie la Universitatea Pittsburg, SUA.  

Expertul în virusologie o compară pe senatoare cu Ana Pauker a Senatului, sau cu Greta Thunberg a încălzirii globale. „Felicitări. N-am avut dosarul medical să-l postez, dar sper din suflet să mă dea doamna senator în judecată. Sincer, poate ajungem în fine să discutăm motivele de sănătate care i-au dus pe ţăranii din Răchiţeni în faţa centrului de vaccinare şi dreptul lor constituţional de a decide pentru ei. Trăiască Convenţia de la Oviedo!”, mai scrie universitarul. 

Senatoarea Şoşoacă neagă tot 

De cealaltă parte, senatoarea Diana Şoşoacă spune că este vorba despre o dezinformare şi că informaţia că s-a fi vaccinat este cât se poate de falsă. „Nu m-am vaccinat şi nici nu mă vaccinez”, a declarat aceasta într-o înregistrare video de pe pagina sa de Facebook. Cât priveşte postarea de ameninţare, Soşoacă spune că nu a fost făcută de pe contul ei adevărat de Facebook, ci de pe unul fals.  

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort