Pagina cititorului: „Citesc ziarul în fiecare dimineaţă“

Alexandru Bere are 62 de ani şi este pensionar. Orădeanul citeşte ziarul „Adevărul“ de mai bine de şapte ani şi spune că, pe vremea când era salariat, îşi începea fiecare dimineaţă răsfoind paginile cotidianului „Adevărul“, la care era abonată compania pentru care lucra.

După pensionare, a decis să se aboneze el însuşi la ziar, fiindcă avea în continuare nevoie de informaţii proaspete, abordate în mod obiectiv, fără exagerări. „Cel mai mult îmi plac editorialele, dar apreciez şi secţiunea dedicată invitaţilor speciali", spune Alexandru Bere.

Orădeanul citeşte cu interes secţiunea financiară, dar şi paginile de sport, pe care le comentează în familie. Alexandru Bere spune că şi-ar dori să găsească în „Adevărul" mai multe articole despre poveştile de viaţă ale unor persoane care au reuşit prin forţele proprii, dar şi despre cultură, istorie şi civilizaţie. De ziarul „Adevărul" l-au apropiat şi revistele „Rahan", preferatele nepoţilor săi.

Editorialul cititorului: Conspiraţia tăcerii

La şapte decenii de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial şi la peste două decenii de la Revoluţia din decembrie 1989, ca urmare al nu ştiu cărui blestem al istoriei, un sentiment al vinovăţiei încă este indus poporului român, iar cu unele lămuriri reticente şi date diplomatic după colţ, istoricii şi oamenii politici preferă liniştea tăcerii. Dar este o tăcere vinovată. Şi, cu atât mai mult, autoincriminatoare. Or, nu este cazul.

Adevărul trebuie spus cu glas tare. Aşadar, în urmă cu şapte decenii, în zorii zilei de 22 iunie 1944, Armata Română, la comanda istorică, devenită celebră a conducătorului statului, generalul - apoi mareşal al României - Ion Antonescu, a lansat, în alianţă cu Wehrmacht-ul german, o ofensivă eliberatoare a teritoriului românesc dintre Ceremuş, Prut, Nistru, Dunărea de Jos şi Marea Neagră.

În mod real, românii erau în stare de război cu URSS, fără să fi dorit asta, Kremlinul bolşevic fiind agresorul. Şi aşa stând lucrurile, România nu ar fi fost îndreptăţită, într-un moment conjunctural favorabil geopolitic, să-şi ia revanşa, redobândindu-şi teritoriile răpite la Est? Iată adevărul neobrocit de mistificările sovieto-ruse, tributare, şi astăzi, propagandei imperialist-leninist-staliniste.

Este timpul să punem capăt fricii de umbrele trecutului recent. Şi, dacă, după 1989, România şi-a cerut iertare pentru trecerea Nistrului în vara anului 1941, acelaşi lucru nu l-a făcut Federaţia Rusă pentru agresiunea din 1940 şi pentru cei 28 de ani de ocupaţie militară şi exploatarea sălbatică economică a patriei românilor. Adevărul istoriei, nemistificat, rămâne un indubitabil adevăr: România, la 22 iunie 1941, a răspuns militar unui atac laş şi unei cotropiri imperialist-colonialist-bolşevice a unor teritorii dintotdeauna româneşti. Şi punctum.  Dr. George Coandă