Ministrul Sănătăţii spune că există o legătură între scăderea ratei de vaccinare şi respingerea legii certificatului verde în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Acestea sunt sunt faptele, poate exista o relaţionare între aceste două valuri de creştere şi descreştere”, a spus Cseke Attila, marţi seară, la Digi24.

Cseke Attila a vorbit despre scăderea din ultimele zile a numărului de persoane care se vaccinează, menţionând că acest regres este legat de faptul că legea certificatului verde a fost respinsă în Parlament.

„Dacă ne uităm la succesiunea evenimentelor şi a zilelor, vedem că am avut o acoperire care nu a fost intenţionată, o coincidenţă de lucruri, şi care au pornit aşa – într-o zi de joi şi vineri guvernul a decis, prin hotărâre de guvern, introducerea pe anumite segmente a certificatului verde. Luni, de când a început implementarea acestei măsuri, fiind vorba de săptămâna trecută, a început dezbaterea pe proiectul legislativ. Aceste două lucruri s-au suprapus.

În ziua de vineri, când s-a luat măsura în guvern, a început să crească rata vaccinării. Şi am ajuns marţi şi miercuri la 111.000 vaccinaţi pe prima doză (în 24 de ore – n.red.). A fost o creştere continuă timp de şase zile.

După votul din Parlament de miercuri seara, am avut o descreştere destul de abruptă. Joi am avut 90.000, vineri 82.000 şi astăzi (marţi, 2 noiembrie – n.red.) suntem la 46 de mii.

Acestea sunt sunt faptele, poate exista o relaţionare între aceste două valuri de creştere şi descreştere”, a spus Cseke Attila, marţi seară, la Digi24

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Închisorile pentru minori, revoluționari și criminali, transformate în hoteluri de cinci stele în Japonia, Istanbul, Germania, SUA și Australia VIDEO
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort