Cum au voie românii să petreacă în vreme de pandemie. Chefurile în apartament, limitate la 8 persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Internelor Maracel Vela a precizat, într-un video pe Facebook, că numărul maxim de persoane care pot fi invitate la o aniversare sau o onomastică, dacă evenimentul este organizat într-un apartament, este de 8. Pentru evenimente care implică o slujbă religioasă, nuntă, botez sau înmormântare, numărul maxim al celor care pot participa este de 16.

„Limita de 8 persoane se referă la spaţii închise, de exemplu, într-un apartament cineva doreşte să îşi ţină ziua de naştare, sau de nume, cum este astăzi (nr. joi) ) de Sfinţii Constantin şi Elena. Pentru a reduce riscul, în spaţiile închise, în apartamente, evenimentele personale să nu fie organizate cu mai mult de 8 persoane. (...) Evenimentele de familie se pot organiza cu 16 persoane, cele personale, de familie, care ţin de slujbe religoase”, le-a explicat ministrul, celor care îl urmăreau pe Facebook.

Marcel Vela a precizat că măsura a fost luată pentru a reduce riscul răspândirii virusului, dar şi pentru a limita riscul ca o persoană care s-a aflat în apropierea unei persoane infectate să nu fie nevoită să stea în autoizolare pentru 14 zile.

„De la 1 iunie, din 15 iunie, dacă totul va fi în regulă, evident se va reamenaja şi această regulă”, a declarat Marcel Vela.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare