Tarifele medicilor de familie și din ambulatoriu rămân neschimbate până la sfârșitul lui 2024

0
Publicat:

Tarifele pentru medicii de familie și din ambulatoriu se mențin la același nivel până la sfârșitul anului a confirmat Colegiul Medicilor din România. Asta după ce la începutul anului CNAS propusese reducerea acestora cu procente cuprinse între 22,5% și 35,8%.

Tarifele medicilor de familie nu vor fi reduse, anunță CMR - Foto Arhivă

Pentru prima jumătate a anului, Guvernul aprobase un act normativ prin care aceste tarife erau menținute la nivelul din 2023, dar nu a oferit clarificări pentru a doua jumătate.  

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a propus inițial reduceri semnificative, dar în aprilie, ministrul Finanțelor a confirmat menținerea tarifelor până la sfârșitul anului, cu alocarea a 2,1 miliarde de lei din buget. Decizia a fost confirmată recent de Colegiul Medicilor din România (CMR), după negocieri cu CNAS privind contractul-cadru și normele de aplicare ale acestuia, conform sursei citate. 

În cadrul întâlnirii de negociere de luni, 13 mai, între CNAS și CMR, Colegiul a anunțat că va finaliza în curând formalitățile necesare pentru încheierea procedurii de negociere, formalități care includ consemnarea discuțiilor și orice clarificări suplimentare. 

Concret , s-a convenit „menținerea valorii punctului pentru medicină de familie și ambulatoriu de specialitate, până la finalul anului 2024”, a anunțat Colegiul Medicilor, într-un comunicat. 

În 2024, în medicina primară, punctul per capita rămâne la 12 lei, iar punctul pe serviciu medical la 8 lei. În asistența medicală ambulatorie de specialitate, punctul pe serviciu medical se menține la 4,5 lei. 

Participanții au decis să continue activitatea grupurilor tehnice de lucru CMR-CNAS pentru toate domeniile, implicând activ corpul medical din diverse specialități și segmente ale sistemului medical. 

CMR va continua efortul de colaborare inter-instituțională necesar pentru a sprijini CNAS și toate celelalte instituții ale statului, cu rol și atribuții în analizarea și soluționarea problemelor generate de mecanismele de finanțare, care cauzează atât inechități pentru furnizorii de servicii medicale, cât și probleme de acces al populației României la servicii medicale”, a mai spus Colegiul Medicilor. 

Reduceri care au stârnit revolta 

La începutul anului, CNAS a propus noi valori pentru punctele per capita și pe serviciu în medicina de familie și ambulatoriu, bazate pe bugetul de stat pentru 2024. Deoarece suma alocată era considerabil mai mică decât cea din anul precedent, au existat îngrijorări legate de reducerea tarifelor.

Propunerea CNAS ar fi redus valoarea punctului per capita pentru medicina primară la 7,7 lei și pe serviciu la 6,2 lei în 2024, față de 12 lei și, respectiv, 8 lei în 2023. Aceasta ar fi însemnat o scădere de 35,8% și, respectiv, 22,5%. Pentru asistența medicală ambulatorie de specialitate, valoarea punctului pe serviciu ar fi scăzut cu 26,7%, de la 4,5 lei în 2023 la 3,3 lei în 2024. Colegiul Medicilor a estimat că implementarea propunerii ar fi redus finanțarea reală cu 30% pentru medicina de familie, cu 27% pentru ambulatoriul de specialitate și cu 50% pentru serviciile de stomatologie. 

Medicii de familie din toată țara au protestat după anunțarea diminuării bugetului. Unii dintre ei spuneau chiar că nu-și vor mai reînnoi contractul cu CNAS, ceea ce însemna că pacienții ar fi trebuit să plătească pentru serviciile medicale. și Colegiul Medicilor din România (CMR) a cerut, la acea vreme, retragerea proiectelor puse în dezbatere publică de CNAS privind valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate.

În ianuarie 2024, o hotărâre de guvern a menținut tarifele medicale la nivelul din 2023 pentru primul semestru. Nu s-a oferit soluție pentru a doua jumătate a anului, dar a fost subliniată necesitatea eficientizării cheltuirii fondurilor pentru a sprijini asistența medicală ambulatorie de specialitate. 

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două