Medicii de familie vor primi aceiași bani pentru fiecare pacient. Ce salarii au

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma negocierilor pe care le-au purtat cu reprezentanții CNAS, medicii au obținut menținerea, la nivelul actual, a punctelor per capita și pentru serviciile de asistență medicală.

Un stetoscop așezat pe tastatura unui calculator lângă care un medic completează o fișă
Medicii au obținut menținerea, la nivelul actual, a punctelor per capita

Valorile punctelor vor rămâne neschimbate până la 30 iunie”, a informat CNAS.

Potrivit instituției, în cursul rundelor de consultări și negocieri pe care CNAS le-a avut joi, 18 ianuarie 2024, cu partenerii din domeniul medical stabiliți de legislația în vigoare pe tema modificării Contractului-cadru și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia, părțile au convenit ca pentru semestrul I al anului 2024 să se mențină atât valorile punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate cât și suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi care au fost valabile în semestrul al II-lea al anului 2023.

Aceste valori sunt:

 Pentru punctul per capita : 12 lei;

 Pentru punctul pe serviciu medical în asistența medicală primară: 8 lei;

 Pentru punctul pe serviciu medical în asistența medicală ambulatorie de specialitate: 4,5 lei;

 Suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi: 6000 lei.

La consultările și negocierile care s-au desfășurat on-line, conform calendarului anunțat la începutul săptămânii, au participat reprezentanți ai organizaţiilor patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din asistența medicală primară, cea ambulatorie de specialitate, din medicina dentară și din asistența medicală spitalicească, precum și ai Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România și Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Avem dovada că dialogul poate rezolva chiar și cele mai complicate situații. E important să continuăm acest parteneriat pentru ca asigurații să nu aibă de suferit” – a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.

Ce spune Legea care a intrat în vigoare în vara anului trecut

O Ordonanță de urgență aprobată de Guvern în vara anului trecut a introdus noi măsuri privind salarizarea personalului din sistemul sanitar public.

Astfel, începând cu data de 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar, care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă, și personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar, care asigură asistența medicală, beneficiază și de o indemnizație lunară brută, după cum urmează:

  • 500 lei pentru medici specialiști și primari care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază;
  • 1.000 lei pentru medici specialiști și primari care efectuează lunar cel puțin 2 gărzi în afara normei legale de bază,
  • 500 lei pentru biologii, chimiștii și biochimiștii care efectuează lunar cel puțin 2 gărzi;
  • 500 lei pentru asistenți medicali, tehnicieni de radiologie şi imagistică licenţiati, asistenți medicali de laborator clinic licenţiați, licenţiați în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenți medicali dentari licenţiati, asistenți medicali de profilaxie dentară licenţiați, asistenți medicali licenţiați în nutriţie şi dietetică, moaşe, asistenți medicali, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor;
  • între 100 lei și 300 lei lunar pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit legii nu se lucrează, pentru toate categoriile de personal, cu excepția medicilor specialiști și primari și a biologilor, chimiștilor și biochimiștilor care efectuează lunar una sau două gărzi în afara normei legale de bază.

Măsura se aplică până la data intrării în vigoare a noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice, iar banii necesari acestor majorări pentru personalul din unităţile sanitare publice, inclusiv cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Cât câștigă un medic de familie 

Veniturile medicilor de familie în România pot varia considerabil în funcție de mai mulți factori, precum experiența, locația în care activează, (rural vs. urban), numărul de pacienți înregistrati în cabinet, implicarea în activități suplimentare, gradul de încadrare profesională, reglementările guvernamentale și multe altele.

Astfel, salariul lunar al unui medic de familie începător variază între 2.227 lei și 6.236 lei. După cinci ani de experiență în activitatea respectivă, venitul crește între 2.461 lei și 7.107 lei pe lună.

În 2023, majoritatea medicilor de familie din România câștigă un salariu lunar situat între 2.227 lei și 7.673 lei.

Salariul unui medic de familie în România se compune din încasările de la CAS per capita (PC) și venitul per serviciu (PS). Astfel, jumătate din veniturile unui medic de familie vin din încasările per capita, iar circa jumătate din venituri sunt obținute din încasările per serviciu.

Potrivit legii, orice medic de familie trebuie să aibă în evidență un număr minim de pacienți, 800 în mediul urban și 450 în mediul rural, însă nu există un maximum de pacienți.

Jumătate din veniturile unui medic de familie vin din încasările per capita, adică pentru fiecare pacient. În acest fel, cu cât un medic de familie are mai mulți pacienți, cu atât are un venit mai mare.

La o listă de 1.300 de asiguraţi, venitul PC este de circa 1.000 de puncte x 10 lei/punct = 10.000 de lei (am socotit doar 1.000 de puncte pentru că în lista de pacienți pot fi și persoane neasigurate). Punctele PC depind de vârsta asiguratului, iar cel mai bine „plătiţi” sunt copiii mici și vârstnicii, conform viata-medicala.ro.

Plata per serviciu este limitată de numărul maxim de consultații. Zilnic se pot deconta 24 de consultații, asta reprezentând 6 ore de cabinet x 4 consultații pe oră.

Fiecare consultație valorează 5,5 puncte, iar un punct de consultație are o valoare de 4 lei. Astfel, un medic care are 24 de consultații pe zi obține un venit de 528 de lei.

Consultațiilor li se adaugă și maximum două vizite la domiciliu, zilnic, care sunt cotate cu 15 puncte, astfel că medici mai pot obține zilnic câte 60 de lei, conform viata-medicala.ro.

Dacă înmulţim cei 528 de lei/zi cu 20 de zile lucrătoare/lună, obţinem un venit lunar din servicii de 10.360 lei/lună. Din cele 30 de zile ale lunii se scad zilele de weekend și sărbătorile legale.

De asemenea, un medic de familie poate obține câteva puncte suplimentare prin diverse activități desfășurate în cabinetul său. Dacă efectuează tratamente injectabile sau îngrijește plăgi ale pacienților, chiar și pe parcursul mai multor zile, acestea vor fi remunerate cu un singur supliment de 10 puncte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite