Biorezonanţa depistează şi tratează bolile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru testarea cu biorezonanţă nu ai nevoie de pregătiri speciale

Investigaţie a întregului organism fără radiaţii şi fără efecte secundare, biorezonanţa magnetică depistează afecţiunile chiar şi în fază incipientă, în doar o oră şi este folosită şi ca metodă de tratament. 

Un mare avantaj al acestei metode de evaluare este acela că poate fi folosită de oricine: adulţi, femei însărcinate, copii, chiar şi de bebeluşi şi de vârstnici. Singura contraindicaţie o prezintă cei care au stimulator cardiac.

Pentru a beneficia de un astfel de test, nu ai nevoie de pregătiri speciale, deoarece biorezonanţa magnetică presupune doar conectare la nişte electrozi la nivelul capului, mâinilor şi picioarelor.
 
Foloseşte unde magnetice

Biorezonanţa constă în pătrunderea în organism a undelor magnetice de joasă frecvenţă, care sunt înregistrate şi analizate de un computer la ieşirea din corp.

Această testare cuprinde 55 de măsurători electrice diferite, iar aparatul înregistrează valorile a peste 8.000 de substanţe din organism, precum şi dezechilibrul acestora. Biorezonanţa magnetică acţionează la nivelul ADN-ului, în interiorul celulei.

Cu ajutorul undelor magnetice care sunt generate la nivelul celulelor, ţesuturilor şi organelor, se pot depista formele incipiente ale bolilor nervoase, respiratorii, cardiovasculare, osoase, digestive, fie ele acute sau cronice.

Testarea se face într-o singură şedinţă

Pentru o evaluare generală a organismului, ai nevoie doar de o singură şedinţă, care durează o oră. Un mare avantaj este acela că rezultatele se primesc pe loc.

Testarea poate să fie urmată de şedinţe de terapie, dacă se observă anumite afecţiuni. Şedinţa terapeutică durează tot o oră. În funcţie de gravitatea bolii, specialistul poate recomanda până la trei şedinţe săptămânale.

Numărul de şedinţe variază însă de la o persoană la alta. Terapia propriu-zisă este însoţită de indicaţii ale specialistului cu privire la stilul de viaţă, la dieta individualizată şi chiar la folosirea remediilor naturale.
 
Reevaluarea, după trei luni

După efectuarea numărului de ore indicate, terapia continuă cu şedinţe de întreţinere, în jur de două-trei pe lună. După trei luni de terapie şi de tratament naturist, se revine la control şi se face o reevaluare generală a organismului.

Reduce efectele adverse ale medicamentelor

Terapia cu biorezonanţă magnetică şi tratamentul naturist se pot face în paralel cu tratamentul indicat de medicul alopat. Avantajul este că astfel se reduc efectele adverse ale medicamentelor de sinteză.

Specialistul nostru
Liuba Radion 

bioenergoterapeut


Aparatul de biorezonanţă poate detecta în faze incipiente deficienţele şi modificările patologice, prin intermediul undelor magnetice generate la nivelul organelor şi celulelor. Poate să detecteze orice afecţiune acută, subacută sau cronică.

El poate identifica stările emoţionale, deficienţele de vitamine, de minerale, de aminoacizi esenţiali şi pe cele hormonale, detectează prezenţa agenţilor patogeni (virusuri, bacterii, paraziţi şi fungi), afecţiuni ale sistemelor: nervos, digestiv, osos, circulator, cardiovascular, respirator şi pe cele ale organelor şi glandelor cu secreţie internă.

De asemenea, aparatul poate măsura nivelul acizilor graşi şi depistează predispoziţiile alergice, intoleranţa la alimente sau la anumite substanţe. În plus, poate sesiza factorii de risc la care este predispus organismul.

Beneficiu

Biorezonanţa magnetică detectează şi tratează cauzele bolii, nu doar afecţiunea în sine.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”