Vine luna lui Cuptor! Anunțul meteorologilor despre ce avem de îndurat după ploile violente. Unde va fi cel mai rău

0
Publicat:

După un episod violent de ploi torențiale, luna iulie vine cu potop de căldură. Temperaturile vor atinge pragul de caniculă, iar disconfortul termic va fi crescut din cauza umezelii care se va menține la un nivel ridicat.

Vin zile de foc FOTO Shutterstock

"Debutul lunii lui Cuptor va aduce din nou valori de temperaturi apropiate de pragul de caniculă, 34, posibil 35 grade Celsius.

Cu siguranță vom vorbi, din nou, de disconfort termic în creștere, pentru că umezeala se va menține ridicată, umezeala aerului în atmosferă, astfel încât valori de temperaturi de 33 grade Celsius, cu siguranță vor face să resimțim peste 35-37 grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), pentru România TV.

Cod galben de vreme severă în 12 județe

Marți, 27 iunie, ANM a emis o nouă avertizare cod galben de vreme severă. Astfel, în 12 județe din nord-vestul țării sunt anunțate ploi, vijelii şi grindină, până miercuri noapte.

Potrivit ANM, sunt vizate județele Botoșani, Suceava, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Bihor, Alba, Hunedoara, Arad și Timiș.

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55-70 km/h), pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp. Avertizarea este în vigoare de marți de la ora 14.00 până miercuri la ora 23.00.

Ce se anunță în București

Marți, vremea în București va fi caldă, iar miercuri va deveni instabilă, când vor fi posibile averse, se arată în prognoza specială pentru Capitală, emisă marți de ANM.

De marți până miercuri la ora 9.00, vremea va fi călduroasă în București. Cerul va fi variabil, mai mult senin pe parcursul zilei, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 31-32 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 16-18 grade Celsius. Miercuri, între orele 9.00 și 23.00, vremea va deveni instabilă. Vor fi perioade cu averse, iar cu o probabilitate mai mare după orele amiezii se pot semnala descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul a 26 grade Celsius.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată