Reacția CSM la discuțiile despre pensiile speciale: „Independența justiției nu e negociabilă”

0
Publicat:

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) transmite că orice modificare a statutului judecătorilor și procurorilor trebuie realizată cu implicarea autorității judecătorești și cu respectarea independenței justiției, „garanție esențială a statului de drept”.

CSM a transmis un comunicat de presă. FOTO: arhivă

Reacția vine în contextul discuțiilor politice privind reformarea pensiilor magistraților, subiect care a stârnit discuții în coaliția de guvernare și în societate.

„Este esenţial ca aspectele care privesc statutul magistraţilor să fie discutate cu implicarea efectivă a reprezentanţilor autorităţii judecătoreşti, astfel încât orice demers în acest sens să respecte independenţa justiţiei, garanţie esenţială a statului de drept”, se arată în comunicatul transmis vineri de CSM.

Instituția precizează că președintele CSM a participat, alături de șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) și de procurorul general al României, la o întâlnire organizată la Parlament, la invitația președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu. La discuții au fost prezenți și reprezentanți ai executivului.

CSM: Independența justiției nu trebuie afectată

Reprezentanții CSM subliniază că dezbaterile referitoare la statutul magistraților trebuie să respecte principiile constituționale:

„Independenţa justiţiei, predictibilitatea şi stabilitatea cadrului normativ, adoptarea unei reglementări echitabile, care să ţină cont de rolul justiţiei într-un stat democratic, precum şi de realităţile sistemului judiciar, elaborată în condiţii care să nu transforme corpul profesional al magistraţilor într-o ţintă de presiune publică, trebuie să fie liniile directoare ale oricărui dialog interinstituţional onest, pe care de altfel Consiliul l-a solicitat în mod constant”, se mai arată în comunicat.

CSM avertizează, de asemenea, asupra riscului de stigmatizare a magistraților în dezbaterea publică privind pensiile de serviciu, atrăgând atenția că un astfel de discurs poate afecta încrederea populației în sistemul judiciar.

Dispută politică pe tema pensiilor magistraților

Reacția CSM vine după ce liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat formarea unui grup de lucru pentru elaborarea unei noi legi a pensiilor magistraților, după ce Curtea Constituțională a respins, pe motive procedurale, proiectul adoptat anterior de Parlament.

Grindeanu afirmă că obiectivul său este „deblocarea situației din justiție” și adoptarea rapidă a unei legi constituționale.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că reforma pensiilor de serviciu rămâne o prioritate: „Negociez orice, am participat la toate negocierile posibile, dar nu pot să trădez această societate, nu pot să-mi bat joc de omul ăla care merge de dimineaţă până seara la lucru, în sectorul public sau în sectorul privat”, a afirmat șeful Guvernului.

La rândul său, președintele României, Nicușor Dan, a respins ideea unui referendum pe această temă: „Pe subiectul pensiilor magistraţilor nu există această dezbatere în societate, adică suntem cu toţii de acord că e anormal ca, în orice domeniu de activitate, pensia să fie cât salariul, pentru că încurajezi oamenii să iasă la pensie când pot să mai muncească pentru societate”, a spus acesta.

Curtea Constituțională a respins proiectul inițial privind pensiile magistraților, motivând lipsa avizului CSM și nerespectarea termenului procedural necesar solicitării acestuia. După decizia CCR, USR a propus organizarea unui referendum în cazul în care proiectul ar fi respins și pe fond.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta