Percheziţii în mai multe judeţe într-un dosar de spălare de bani. Prejudiciu de 35 de milioane de lei

0
Publicat:

Polițiștii Capitalei au descins joi la 35 de adrese într-un dosar privind spălare de bani și delapidare. Prejudiciul estimat este de 35 de milioane de lei, proveniți dintr-un credit bancar garantat de stat de peste 175 de milioane.

Polițiști au descins la zeci de adrese FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Joi, poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Bucureşti, ajutaţi de poliţişti din judeţele Timiş, Dolj, Giurgiu, Prahova şi Vâlcea, au pus în executare 35 de mandate de percheziţie domiciliară în Capitală şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Dâmboviţa, Timiş, Cluj, Dolj şi Vâlcea, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care se fac cercetări privind spălare a banilor şi delapidare, a transmis Poliția capitalei printr-un comunicat.

Din datele şi probele administrate, până în prezent a reieşit că mai multe persoane ar fi implementat un mecanism complex prin care ar fi supus procesului de spălare a banilor suma totală de aproximativ 35.000.000 de lei, utilizând în acest sens un lanţ de societăţi comerciale administrate de aceleaşi persoane, având ca scop disimularea provenienţei fondurilor obţinute iniţial dintr-un credit bancar garantat de stat de aproximativ 175.300.000 de lei, au mai transmis autoritățile.

Din cercetări a reieșit faptul că suma inițială ar fi fost transferată în aceeași zi, prin mișcări rapide și nejustificate în conturile a două societăți comerciale, urmărindu-se astfel fragmentarea și disimularea originii fondurilor, iar ulterior, în baza unor contracte fictive s-ar fi realizat transferul sumei de aproximativ 35.000.000 de lei în contul personal al administratorului firmei care a obținut creditul inițial.

Totodată, prima societate comercială ar fi beneficiat și de fonduri nerambursabile, în valoare totală de peste 85.500.000 de lei. În urma activităților desfășurate au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptelor.

Potrivit unor surse judiciare, acest credit cu fonduri nerambursabile ar fi fost luat pentru achitarea primului credit, iar în prezent există suspiciuni că o parte din bani nu ar fi fost folosiţi pentru respectiva investiţie.

În acest context, astăzi, 23 octombrie 2025, au fost puse în executare 35 de mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Dâmbovița, Timiș, Cluj, Dolj și în județul Vâlcea, mai multe persoanele urmând a fi conduse la audieri. De asemenea, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, se mai arată în comunicat.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de spălare a banilor și delapidare.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie