Institutul Naţional de Statistică anunţă recensământul populaţiei şi locuinţelor de probă. Circa 50.000 de familii din întreaga ţară au fost selectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recensământul de probă se va desfăşura în trei etape: FOTO Shutterstock

Circa 50.000 de gospodării din întreaga ţară au fost selectate pentru a participa la recensământul de probă efectuat de Institutul Naţional de Statistică în luna martie 2021, în etapa de pregătire a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor care va avea loc în semestrul I al anului viitor (2022), au precizat miercuri reprezentanţii INS.

De asemenea, Recensământul de probă se adresează tuturor persoanelor din gospodăriile selectate în eşantion, indiferent de cetăţenie, care au reşedinţa pe teritoriul României; 

  • 10-16 martie 2021: persoanele cuprinse în eşantion se vor autorecenza prin completarea chestionarului online după preînregistrare;
  • 22-31 martie 2021: cei care, din motive obiective, nu s-au putut autorecenza vor primi vizita unui recenzor pentru realizarea interviului faţă-în-faţă;
  • Scopul Recensământului populaţiei şi locuinţelor de probă este doar de testare a capacităţii de colectare, stocare şi prelucrare a datelor de recensământ

Potrivit usrei citate, în anul 2022, în România, cât şi în alte state membre U.E., se va realiza Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor. Pentru că recensământul este o cercetare statistică complexă, în luna martie 2021, Institutul Naţional de Statistică efectuează un recensământ de probă, la care vor participa aproximativ 50.000 de gospodării alese atât din mediul urban, cât şi din cel rural, de pe întreg teritoriul României. Informaţii privind eşantionul selectat din fiecare localitate, pentru recensământul de probă, vor fi disponibile pe site-ul direcţiei teritoriale de statistică din fiecare judeţ / municipiul Bucureşti. 

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din semestrul I al anului 2022 este primul recensământ care se va desfăşura preponderent online.

Fiecare persoană are posibilitatea de a se autorecenza, în doi paşi: 

  • Pasul unu constă în completarea formularului de preînregistrare, pentru membrii gospodăriei, disponibil la adresa: https://rpl.insse.ro/ sau accesând codul QR din pliantul primit în cutia poştală;
  • Pasul doi constă în completarea chestionarului individual, accesându-şi propriul chestionar prin linkul primit pe adresa de email indicată de fiecare, la preînregistrare. 

De altfel preînregistrarea de la pasul unu este indispensabilă pentru a primi link-ul de accesare a chestionarului individual. Autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, tableta, laptop sau PC. Având în vedere condiţiile sanitare impuse de pandemia de SARS-Cov 2 este recomandată autorecenzarea (prin completarea chestionarului online).

Iar autorecenzarea aduce mai multe beneficii: evitarea contactului cu persoane externe locuinţei, gestionarea timpului liber conform preferinţelor, precum şi asigurarea calităţii răspunsurilor furnizate direct de fiecare persoană. Nr. 46 /24 februarie 2021 2/2

În cazul în care unele dintre persoanele care fac parte din eşantionul recensământului de probă, din motive întemeiate, nu se vor putea autoînregista, vor primi vizita recenzorului la adresa de reşedinţă pentru completarea chestionarului prin metoda interviului faţă-în-faţă.

Recensământul de probă se va desfăşura în trei etape:

- Faza 1: până în 9 martie a.c.- pregătirea bazei de date cu variabilele de recensământ preluate din surse administrative şi precompletarea chestionarelor individuale;

- Faza 2: 10 - 16 martie a.c. - auto-recenzarea (completarea chestionarelor online de către persoanele din gospodăriile cuprinse în eşantion);

- Faza 3: 22 - 31 martie a.c. - deplasarea recenzorilor în teren pentru realizarea interviurilor faţă-în-faţă în cazul persoanelor/gospodăriilor unde, din motive obiective, nu s-a putut efectua autorecenzarea.

Sursa citată notează că informaţiile colectate prin intermediul chestionarelor individuale vor fi prelucrate în conformitate cu legislaţia în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) şi anonimizate imediat după intrarea în sistem. Datele colectate la recensământul de probă nu vor fi făcute publice şi nici diseminate în vreun fel.

De altfel, participarea la recensământ şi furnizarea de informaţii corecte şi complete fie prin metoda autorecenzării, fie prin intermediul interviului faţă-în-faţă cu un recenzor sunt obligatorii.

Refuzul de participare se sancţionează

Iar refuzul de a furniza informaţiile solicitate sau de a primi vizita recenzorului, precum şi furnizarea de informaţii incorecte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenzi cuprinse 1.000-5.000 lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România runda 2021, modificată şi aprobată prin Legea nr. 178/2020.

Recensământul de probă este necesar în vederea îmbunătăţirii modului de organizare şi desfăşurare a recensământului propriu-zis din primul semestru al anului 2022.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă