Astăzi este ziua Maiei Sandu, prima femeie aleasă președinte al Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată la al doilea mandat în fruntea țării, își sărbătorește sâmbătă, 24 mai 2025, ziua de naștere.

Maia Sandu, președintele R. Moldova Foto: FB

Născută pe 24 mai 1972, în satul Risipeni, raionul Fălești, șefa statului împlinește 53 de ani și se află în prezent la cel de-al doilea mandat de președinte.

„O româncă adevărată, o patrioată desăvârșită, o lideră înnăscută și o doamnă. La mulți ani, Maia Sandu. Să ne vedem cât mai curând în Uniunea Europeană”, este mesajul transmis de redacția „Adevărul”.

Maia Sandu s-a născut pe 24 mai 1972, în satul Risipeni, raionul Fălești. În 1994, a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea de Management. Din 1995 până în 1998, a studiat la Academia de Administrație Publică din Chișinău, obținând titlul de Master în relații internaționale, potrivit radiochisinau.

Maia Sandu FOTO: FB

În 2010 a obținut titlul de Master în politici publice, după finalizarea studiilor la Școala Kennedy de administrație publică a Universității Harvard SUA.

Ulterior, în perioada iunie 2010-iulie 2012, a fost Consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale la Washington.

Maia Sandu a fost învestită în funcția de Președinte al Republicii Moldova pe 24 decembrie 2020, după victoria din turul doi al alegerilor prezidențiale. Anterior, șefa statului a deținut fotoliul de prim-ministru al Republicii Moldova și funcția de ministru al Educației.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete