Pricopie: Ministerul Educaţiei lucrează la un document care să stabilească mai exact cum se fac licitaţiile la manuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat luni că bugetul Educaţiei va creşte şi la anul, la fel cum s-a întâmplat în ultimii doi ani. În legătură cu licitaţia pentru noile manuale, el a spus că la minister se discută despre o lege a manualelor sau modificarea legii achiziţiilor publice pentru ca licitaţiile pentru următoarele cărţi şcolare să decurgă fără complicaţiile de anul acesta în urma cărora elevii de clasa I au rămas fără Abecedar.

"Am avut deja o discuţie săptămâna trecută şi, în linii mari, bugetul este conturat, se merge pe creştere, aşa cum s-a întâmplat şi în 2013 şi în 2014. Bugetul pentru 2015 este un pic mai complicat pentru că au scăzut contribuţiile pentru asigurările sociale, deci asta înseamnă un impact pe bugetul din 2015 şi noi vom creşte salariile profesorilor în 2015, în două etape, cu 5%, începând cu 1 martie. Sunt, de asemenea, prinse o serie de lucruri noi pe care nu le-am avut în bugetul pe 2014, spre  exemplu susţinerea financiară prin fonduri structurale a evaluărilor naţionale, a simulărilor examenelor şi a examenelor naţionale va fi de aproape 200 de milioane  de lei la anul (anul acesta a fost de 30 de milioane, din bugetul statului). S-ar putea să avem nevoie şi de o completare legislativă pentru că aceste evaluări şi simulări, astăzi fac parte din obligaţiile cadrelor didactice, deci noi va trebui să le scoatem de acolo pentru a putea fi finanţate distinct", a spus Pricopie.

El a mai explicat că zilele acestea se va hotărî dacă banii pentru profesori obţinuţi prin decizii judecătoreşti, bani pe care dascălii ar fi trebuit să-i primească în 2015 vor fi acordaţi mai devreme, adică în decembrie anul acesta. Este vorba de peste 1,3 miliarde de lei.

Anul acesta, bugetul Educaţiei a fost de 3,41% din Produsul Intern Brut (PIB), adică de 4,7 miliarde de euro, a mai precizat ministrul. El nu a precizat ce buget a cerut de la Ministerul Finanţelor pentru anul următor, dar a spus că acesta va creşte gradual.

"Nu este realist ca în 2015 să avem un buget de 6% din PIB, dar într-un termen rezonabil sperăm să reuşim să creştem substanţial bugetul", a spus Pricopie.

O lege a manualelor

În ceea ce priveşte Abecedarul, care a fost contestat de Humanitas şi Read Forward la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), care a luat decizia săptămâna trecută că Ministerul Educaţiei trebuie să reevalueze oferta editurilor, Pricopie a spus că acum are două opţiuni: fie reevaluează, fie atacă în instanţă decizia CNSC. Ministrul a spus că are termen de 10 zile de la comunicarea deciziei să ia o hotărâre.

"Toţi elevii au manuale astăzi. Vorbim de manuale vechi şi de manuale noi. Din câte mi-au spus colegii din Minister, astăzi începe distribuţia manualelor noi. Manualul de Limba Română clasa I este în continuare subiectul unor contestaţii soluţionate ca fază intermediară. În momentul de faţă, Ministerul Educaţiei are două opţiuni: să atace în instanţă decizia CNSC sau să pună în practică ceea ce spune CNSC. Confrom legii, în termen de 10 zile din momentul în care CNSC-ul s-a pronunţat, trebuie să luăm o decizie", a spus Pricopie. 

Ministrul a mai declarat că nu va demara licitaţia pentru manualele de clasa a III-a şi clasa a IV-a până nu se rezolvă problema legislativă a licitaţiilor de manuale.

"Avem în faţă 10 ani şcolari pentru care avem nevoie de manuale noi, dacă o ţinem în acest ritm, adică procese, contestaţii, probabil că nu vom reuşi să ne atingem obiectivul într-un termen decent. Prin urmare, în acest moment, la Ministerul Educaţiei se lucrează la un material, o propunere către Guvern: fie vorbim de o lege a manualelor în care să se precizeze foarte clar în ce condiţii se fac achiziţii pentru manuale, fie vorbim de un capitol distinct în ordonanţa de urgenţă privind achiziţiile publice pentru că sistemul actual nu este viabil. Licitaţiile cu durata cea mai lungă sunt de trei-patru ani, dacă noi vom sta doi ani în contestaţii până când decidem ce manual intră la clasă, atunci înseamnă că nu ne atingem obiectivele. Nu dau drumul la nici o licitaţie pentru clasa a III-a până nu revedem regulile", a mai spus Pricopie.


Motivele pentru care ofertele pentru noul Abecedar vor fi evaluate a treia oară

Noul Abecedar, amânat a treia oară. Ministerul Educaţiei, somat să reevalueze ofertele depuse de edituri

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat