Trump a invocat o lege din 1798, folosită doar pe timp de război, ca să convingă Curtea Supremă să autorizeze expulzările migranţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Donald Trump a cerut vineri, 28 martie, Curţii Supreme a SUA să autorizeze expulzarea migranţilor în virtutea unei legi din 1798 privind „inamicii străini”, folosită până acum doar în timp de război, o decizie împotriva căreia a fost emisă o hotărâre judecătorească, potrivit AFP.

Donald Trump. FOTO arhivă Profimedia

Pe 15 martie, judecătorul federal James Boasberg a suspendat, timp de două săptămâni, orice expulzare bazată exclusiv pe legea „inamicului străin" din 1798, în momentul în care circa 200 de persoane descrise drept membri ai bandei venezuelene „Tren de Aragua" se aflau la bordul unui avion pentru a fi expulzate în El Salvador, fără să fi beneficiat de vreo formă de proces, scrie Agerpres, citând France Press.

Decizia judecătorului a fost confirmată miercuri de o curte federală de apel.

„Acest caz ridică întrebări fundamentale cu privire la cine decide modul în care sunt conduse operaţiunile sensibile legate de securitatea naţională: preşedintele sau sistemul judiciar", a argumentat administraţia preşedintelui Trump în argumentul său înaintat Curţii Supreme.

„Constituţia oferă un răspuns clar: preşedintele. Republica nu îşi poate permite o altă alegere", a adăugat administraţia, cerând „cel puţin" ca membrii Curţii, majoritatea conservatori, să blocheze decizia judecătorului în primă instanţă în timp ce se examinează fondul cauzei.

Preşedintele Curţii Supreme, John Roberts, a dat părţii adverse termen până la 1 aprilie pentru a răspunde.

ACLU, influenta organizaţie pentru drepturile civile care apără persoanele vizate de aceste expulzări, i-a cerut miercuri judecătorului Boasberg să prelungească suspendarea cu două săptămâni, până pe 12 aprilie.

O lege folosită până acum doar în timp de război

Legea din 1798 a fost folosită până acum doar în timp de război, în special împotriva cetăţenilor japonezi şi germani de pe teritoriul american în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Banda „Tren de Aragua" a fost declarată „organizaţie teroristă" de către Washington în februarie.

„Plecați acum!”

Aflat în El Salvador săptămâna aceasta, secretarul american al securităţii interne, Kristi Noema, a vizitat închisoarea de maximă siguranţă în care sunt încarceraţi venezuelenii deportaţi pe 15 martie.

„Preşedintele Trump şi cu mine avem un mesaj clar pentru imigranţii ilegali criminali: PLECAŢI ACUM. Dacă nu plecaţi, vă vom urmări, vă vom aresta şi aţi putea ajunge în această închisoare din San Salvador", a scris ea într-o postare pe reţelele sociale, însoţită de fotografii cu închisoarea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește