Trump alungă din SUA peste 500.000 de imigranți cărora le revocă statutul legal. Care este situația celor 240.000 de ucraineni care au fugit de război
0Administrația Trump a anunțat că va revoca statutul legal temporar în cazul a peste o jumătate de milion de migranți din Cuba, Haiti, Nicaragua și Venezuela.

Acești migranți au fost avertizați să părăsească țara înainte de 24 aprilie, când permisele lor vor fi anulate, potrivit unui anunț postat de guvernul federal, scrie Politico.
Cei 530.000 de imigranți vizați de măsură au ajuns în SUA în cadrul unui proces de „sponsorizare” al administrației Biden, cunoscut sub numele de CHNV, care a fost conceput pentru a deschide căi de migrație legală.
La preluarea funcției de președinte, Donald Trump a suspendat programul.
Nu se știe câți dintre acești migranți au reușit să obțină un alt statut care să le permită să rămână legal în SUA.
Biden preconiza că programul va ajuta la reducerea trecerilor ilegale la granița de sud a SUA
Programul a fost lansat în 2022, vizându-i mai întâi pe venezueleni, iar apoi administrația președintelui democrat Joe Biden l-a extins și pentru cetățenii altor țări.
CHNV a permis migranților și membrilor familiilor lor apropiate să zboare în SUA dacă aveau sponsori americani și să rămână timp de doi ani sub un statut temporar de imigrare cunoscut sub numele de „eliberare condiționată”.
Administrația Biden a susținut că programul va contribui la reducerea trecerilor ilegale la granița de sud a SUA și va permite o mai bună verificare a celor care intră în țară.
Vineri, 21 martie, Departamentul de Securitate Internă a mustrat administrația anterioară precizând că programul a eșuat în obiectivele sale.
Oficialii Biden „le-au acordat [migranților] oportunități de a concura pentru locuri de muncă americane și de a submina lucrătorii americani; a forțat funcționarii publici de carieră să promoveze programele chiar și atunci când a fost identificată frauda; și apoi a dat vina pe republicanii din Congres pentru haosul care a urmat și crima care a urmat" , a spus Departamentul de Securitate Internă.
În notificarea din Registrul Federal, care numără 35 de pagini, se arată că unii dintre cei ajunși în SUA prin acest program ar putea fi lăsați, „de la caz la caz”, să rămână în țară.
Situația a 240.000 de ucraineni care au fugit de război, incertă
Potrivit Politico, Donald Trump analizează, de asemenea, dacă să anuleze statutul juridic temporar în cazul a aproximativ 240.000 de ucraineni care au fugit în SUA în timpul conflictului cu Rusia.
Programul implementat de Biden a ajutat 213.000 de haitieni să intre în SUA pe fondul deteriorării condițiilor din țara caraibiană.
De asemenea, peste 120.700 de venezueleni, 110.900 de cubanezi și peste 93.000 de nicaraguani au primit permisiunea de a intra în SUA în cadrul aceluiași programului, înainte ca Trump să-l închidă.
Luna trecută, DHS a anunțat că va pune capăt în august statutului de protecție temporară (TPS, statutul cordat cetățenilor țărilor desemnate care se confruntă cu condiții nesigure, cum ar fi conflicte armate sau dezastre ecologice), pentru 500.000 de haitieni care trăiesc în SUA.
Departamentul a oprit, de asemenea, TPS pentru venezuelenii din SUA, deși acest demers se confruntă cu probleme de legalitate, potrivit sursei citate.