Atacul din Florida: FBI şi profesorii au fost avertizaţi cu privire la atacator; FBI a declanşat o anchetă internă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FBI a deschis o anchetă internă cu privire la modul în care agenţia a gestionat avertizările privind adolescentul acuzat de atacul de la Liceul Marjory Stoneman Douglas din Florida, soldat cu moartea a 17 persoane şi cu rănirea altor 14, scrie BBC.

Nikolas Cruz, în vârstă de 19 ani, a fost acuzat de crimă cu premeditare. Cruz a comentat la un clip video de pe YouTube de anul trecut şi a spus că va deveni „un atacator profesionist de şcoli”. FBI a recunoscut că un utilizator al platformei a avertizat autorităţile.

Profesorii au fost de asemenea avertizaţi cu privire la Cruz, care nu avea voie să intre în campus cu un ghiozdan, conform presei americane. FBI a spus că a investigat comentariul de pe YouTube dar că nu a putut identifica persoana care l-a postat. Atacul a avut loc la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, Florida. Au murit 17 persoane, iar 14 au fost rănite.

Joi, Cruz a recunoscut în faţa autorităţilor că el a fost atacatorul şi a precizat că avea un ghiozdan plin cu muniţie.

Donald Trump a transmis condoleanţe rudelor şi a spus că „îşi face planuri” pentru a vizita Parkland.

După ce a văzut un comentariu la un clip video de pe YouTube anul trecut, Ben Bennight a contactat FBI şi a vorbit cu reprezentanţi  agenţiei timp de 20 de minute. Bennight a spus că FBI l-a contactat din nou după atacul de la liceul din Parkland. FBI a confirmat joi că le-a fost adus la cunoştinţă comentariul şi au adăugat că au făcut verificări dar nu au putut identifica persoana responsabilă.

Profesorul de matematică Jim Gard a declarat pentru Miami Herald că autorităţile şcolare au avertizat profesorii cu privire la comportamentul lui Cruz. „Ni s-a transmis anul trecut să nu îl mai lăsăm să intre cu un ghiozdan în campus. Am avut probleme cu el pentru că ameninţa studenţii şi bănuiesc că de aceea a fost rugat să părăsească campusul”, a spus Gard. Încă nu este clar de ce Cruz a fost exmatriculat. Fostul coleg Joshua Charo a spus că au fost găsite gloanţe în ghiozdanul lui Cruz. „Nu pot să spun că am fost şocat. Părea genul de copil care ar face aşa ceva”, a spus Charo.

Alţi elevi sunt de aceeaşi părere. „Toată lumea a prezis că se va întâmpla asta”, a spus unul dintre ei pentru un post local de radio.

Dar poliţia a spus că nu au fost avertizaţi cu privire la un posibil atac al lui Cruz. Presa americană scrie că şeful grupării extremiste care susţine supremaţia albă Republic of Florida, Jordan Jereb, a declarat că Cruz s-a antrenat o dată cu gruparea sa, dar că gruparea nu i-a ordonat lui Cruz un atac. Cu toate acestea, presa locală a informat mai târziu că investigatorii nu au putut găsi o legătură între Cruz şi Republic of Florida.

Şeriful regiunii Broward, Scott Israel, a declarat că profilurile lui Cruz de pe reţelele sociale sunt „foarte, foarte îngrijorătoare”. Cruz a postat poze în care avea cuţite şi arme de foc pe două conturi separate de Instagram, care au fost acum şterse.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco