Întâlnirea dintre Blinken şi Lavrov cu privire la criza asupra Ucrainei s-a încheiat. Ce aşteptări are Rusia în urma discuţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blinken şi Lavrov la Geneva FOTO via news.ro

Întâlnirea de la Geneva a diplomaţiei ruse şi americane s-a încheiat după o oră şi jumătate. Ministrul rus de externe,Serghei Lavrov, a declarat la conferinţa sa de presă că dialogul dintre Moscova şi Washington va continua, iar Rusia aşteaptă răspunsuri scrise de la SUA în cursul săptămânii viitoare.

Exprimându-şi speranţa că aceste discuţii „sincere” vor putea aduce o „o reducere a emoţiei'' cu privire la criza din jurul Ucrainei, Lavrov a subliniat din nou că Rusia nu este o ameninţare pentru vecina sa, relatează Reuters.

Lavrov a numit discuţiile utile, repetând că Rusia nu plănuieşte un asalt asupra Ucrainei şi că preşedintele rus e mereu gata să ia legătura cu preşedintele american Joe Biden, dar că orice convorbiri viitoare între aceştia trebuie pregătite cu multă atenţie.

Dându-şi mâna la hotelul Preşedintele Wilson din Geneva înainte de startul discuţiilor,  Lavrov şi Blinken au fost de acord că nu au aşteptări privind progrese majore, semnalând, totuşi, ce şi-ar dori să obţină în urma acestor noi negocieri- răspunsuri concrete la propuneri concrete, partea rusă, respectiv o evaluare a modului în care dialogul ar putea continua, partea americană.

Lavrov i-a pus în vedere lui Blinken că Rusia nu întrevede progrese imediate în soluţionarea cerinţelor sale: „propunerile noastre sunt foarte concrete, de aceea aşteptăm răspunsuri la fel de concrete”.

„Este un moment critic. Aveţi dreptate: nu ne aşteptăm să ne soluţionăm diferenţele aici şi acum”, a subliniat Blinken în deschiderea discuţiilor.

Statele Unite au promis să dea un răspuns în scris revendicărilor ruse cu privire la o retragere a NATO din Europa de Est, a anunţat vineri şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, în urma unor negocieri la Geneva, cu omologul său american Antony Blinken privind criza în centrul căreia se află Ucraina, relatează AFP, citat de news. ro. Totdoată, Lavrov a convenit cu omologul său că este ”prematur” un nou summit Biden-Putin.

„Am convenit să se prezinte răspunsuri în scris săptămâna viitoare propunerilor noastre”, a declarat Serghei Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse a anunţat că a stabilit împreună cu omologul său american că sunt ”de acord că este necesar un dialog rezonabil” pentru ca ”emoţia să scadă”.

Cei doi au convenit să aibă ”un nou contact la nivelul (lor)” şi să este ”prematur” un nou summit între preşedinţii rus Vladimir Purtin şi american Joe Biden, a anuţat el.

”Nu ştiu dacă ne aflăm pe calea cea bună. Voi şti asta atunci când vom avea un răspuns”, a mai declarat Serghei Lavrov.

El a dat asigurări că Rusia nu a ”ameninţat niciodată, dar niciodată, nicăieri, poporul ucrainean”, a denunţat din nou puterea de la Kiev drept ”rusofobă” şia reproşat NATO faptul că consideră Ucraina ca ”aparţinând zonei sale de influenţă”.

Această întâlnire a lui Lavrov cu Blinken, la Palatul din Geneva, este un ultim pas în doi al unui intens balet diplomatic care a început cu două discuţii între Vladimir Putin şi Joe Biden în decembrie.

Statele Unite consideră că perspectiva unei incursuni militare ruse în Ucraina este tot mai probabilă, după desfăşurarea a zeci de mii de militari ruşi la frontiera ruso-ucraineană.

Kremlinul dezminte orice intenţie belicoasă, însă condiţionează o dezescaladare de adoptarea unor tratate care să garanteze o ne-extindere a NATO şi o retragere a Alianţei Nord-Atlantice din Europa de Est. Occidentul respinge aceste revendicări drept inacceptabile.

Serghei Lavrov a dat tonul la începutul discuţiilor cu omologul său american Antony Blinken.

Şeful diplomaţiei ruse a declarat că nu se aşteaptă la ”progrese majore” cu Antony Blinken.

Secretarul de Stat american a ameninţat, la rândul său, cu o reacţie ”unită, rapidă şi dură” a Washingtonului şi aliaţilor acestuia în cazul unei invazii ruse a Ucrainei.

Însă Blinken a dat asigurări că Statele Unite continuă să caute o soluţie diplomatică.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €