Ziua de 29 iunie a fost decretată zi de doliu naţional în memoria poetului Dumitru Matcovschi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Nicolae Timofti a declarat astăzi că ziua de mâine, 29 iunie, a fost decretată zi de doliu naţional în memoria poetului Dumitru Matcovschi.

Preşedintele Nicolae Timofti a decretat ziua de mâine, 29 iunie, zi de doliu în memoria poetului Dumitru Matcovschi. Şeful de stat, îpremierul Iurie Leancă şi preşedintele Parlamentului Igor Corman şi-au luat rămas bun de la marele artist modlovean la Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe, unde a fost depus sicriul cu trupul său neînsufleţit.

„Nu am fi fost ceea ce suntem acum fără ideile şi fără adevărurile spuse de Dumitru Matcovschi. El a cântat în versul său şi-n opera sa limba noastră, istoria noastră, părinţii noştri şi femeile. Versurile scrise de Matcovschi vor rămâne în veci în memoria noastră, în folclorul nostru şi în cultura noastră. Întreg poporul Republicii Moldova îi deplânge moartea şi este cu gândul şi cu inima alături de familia sa îndoliată. Astăzi am semnat un decret prin care ziua de mâine, 29 iunie, am declarat-o zi de doliu, în memoria celui care-a fost Dumitru Matcovschi, poet, scriitor, dramaturg, academician. Dumitru Matcovschi, să ne ierţi pentru greşelile noastre pe care le-am făcut. Noi să trăim, să-l pomenim şi să învăţăm binele pe care ni l-a dat nouă“, a spus preşedintele Timofti, în mesajul său de adio.

La ora 16.00, cortegiul funerar va pleca spre satul Vadul-Raşcov, raionul Şoldăneşti. Poetul va fi înmormântat în cursul zilei de mâine, de la ora 11.00, în satul său natal.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea