ZdG: CNA, fabrică de lux şi milionari pe banii rudelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO zdg.md

Jurnaliştii de la Ziarul de Gardă (ZdG) au scanat declaraţiile de avere şi interese ale Centrului Naţional Anticorupţie (CNA). Aceştia au constatat că, deşi şefii CNA au salarii de aproximativ 20 de mii de lei, majoritatea din ei conduc bolizi de lux şi locuiesc în case sau apartamente spaţioase, care costă milioane de lei.

Cu toate că într-un spot anticorupţie, realizat la comanda Centrului, se spune că, de fapt, „corupţie e atunci când casa e înscrisă pe soacră, maşina pe cumnat, când eşti nevoit să ascunzi tot ce ai agonisit”, o parte dintre angajaţii instituţiei conduc maşini care nu sunt înregistrate pe numele lor, iar unii dintre ei nici măcar nu le înscriu în declaraţiile de avere şi interese, notează ZdG, citat de Adevărul.

Hyundai Tucson din 2016 şi creditele lui Zumbreanu

Bogdan Zumbreanu, şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul CNA, care a avut în 2016 un salariu lunar de aproximativ 17 mii de lei (206 mii de lei pe an), a obţinut alţi 7 mii de euro (140 de mii de lei) cu prilejul zilei de naştere a copilului. În acelaşi an, Zumbreanu raportează că a obţinut 15 mii de euro (300 de mii de lei) după rezilierea contractului de leasing pentru un automobil Hyundai Tucson, pe care-l achiziţionase în 2014. Cu un an mai devreme, la ziua sa de naştere, Zumbreanu a primit cadou o armă, cu o valoare de 149,5 mii de lei. Irina, soţia sa, de profesie medic stomatolog, a avut în 2016 venituri de 1710 lei de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Aceasta a primit alţi 29 de mii de lei din indemnizaţia pentru naşterea copilului. În 2016, Zumbreanu, în urma unui contract de leasing semnat cu „BS-Leasing Grup”, a procurat, direct din salon, un Hyundai Tucson, fabricat în acelaşi an. Suma contractului de leasing este de 22,2 mii de euro, rata dobânzii de 8,9%, banii urmând să fie returnaţi până în 2019.

Soţii Zumbreanu sunt proprietarii unui apartament de 104 m.p., cumpărat în 2013 cu ajutorul unui credit ipotecar în valoare de 980 de mii de lei, acontat de la Victoriabank cu o rată a dobânzii de 8%, rată similiată cu cea a unui credit luat, tot în 2013, tot de la Victoriabank, de către preşedintele R. Moldova, Igor Dodon. Şeful de Direcţie de la CNA mai are o cotă de 1/5 dintr-un alt apartament, privatizat de familia sa în 1999, în sectorul Ciocana din Chişinău. Bunul este gestionat de Bogdan Zumbreanu împreună cu părinţii săi, Feodot şi Victoria Zumbreanu. În prezent, părinţii lui Bogdan Zumbreanu deţin licenţe de avocat. Tatăl şefului de Direcţie de la CNA s-a judecat în 2012-2014 cu Banca de Economii a Moldovei, cerând despăgubiri morale de 200 de mii de lei, după ce instituţia financiară nu şi-ar fi onorat atribuţiile. În 2014, Curtea Supremă de Justiţie, printr-o decizie irevocabilă, a decis ca tatăl lui Bogdan Zumbreanu să primească o mie de lei ca şi prejudiciu moral şi alţi 4 mii de lei – prejudiciu material.

Vezi continuarea investigaţiei pe ZdG.md

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare