VIDEO Tânărul care l-a imobilizat pe autorul atentatului cu bombă de la Iaşi este un student basarabean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Platonov este proaspăt absolvent al Universităţii "Al. I. Cuza" FOTO: facebook

Un tânăr a intrat, luni dimineaţă, în timpul examenului de licenţă, şi a detonat un dispozitiv exploziv la Facultatea de Telecomunicaţii din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Atentatorul a fost imobilizat de un student basarabean.

Băiatul care a intervenit este basarabeanul Marian Platonov (24 de ani), originar din satul Mereni, Anenii Noi.

“Am sărit repede pe el, m-am umplut de sânge. Nu mă consider un erou, dăcă eram un erou nu exploda bomba. Am fost evacuaţi, iar în amfiteatru a mai rămas o geantă, însă acolo cred că era o baterie pe care o folosea pentru alimentare. Nu ştim cine este, n-a făcut nici o revendicare referitoare la universitate. A spus că dacă nu vine Poliţia, detonează bomba”, a declarat Marian Platonov pentru bzi.ro.

"Imediat după ce l-am imobilizat, am ieşit din clădire cu toţii. Niciodată n-am mai fost în asemenea situaţie. Astăzi am văzut cum pot acţiona într-o situaţie limită. Cred că m-am descurcat destul de bine. Nu ştiu dacă se poate face ceva pentru întărirea securităţii. E trafic foarte mare în universitate, oricine poate intra cu un ghiozdan în spate. Eu n-am ştiut că aşa ceva se poate întâmpla în România. Credeam că doar în filme se întâmplă, în America, în Rusia. Dar iată că se întâmplă şi în Iaşi. Erau niste colegi care voiau să-l arunce pe geam, alţii îi dădeau cu picioarele în spate. Eu le-am spus să-l lase în pace că şi aşa-i vai de capul lui. Dacă un om e căzut la pământ, nu-i frumos să-l loveşti. Dacă el a fost animal, nu trebuie să fim şi noi", a spus Marian Platonov, studentul basarabean care l-a imobilizat pe atentator.

Incidentul a avut loc astăzi dimineaţă. Clădirea Universităţii “Al. I. Cuza” a fost evacuată în întregime, iar individul a fost imobilizat şi dus la audieri.

Acesta s-a dovedit a fi Constantin Oliver Stan, în vârstă de 30 de ani, fost student al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din Iaşi. Bărbatul are grave probleme psihice, este diagnosticat cu schizofrenie paranoidă şi se arată convins că este Mesia.

Bomba a fost confecţionată dintr-un obuz de jumătate de metru provenind din al doilea Război Mondial, la care a fost ataşat un dispozitiv mecanic artizanal pentru declanşare. Dacă obozul ar fi explodat, amfiteatrul ar fi fost spulberat, spun anchetatorii aflaţi la Universitatea "Al. I. Cuza".
 


 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026