Victor Pânzaru evoluează onorabil la Mondiale. Tânărul biatlonist a obţinut rezultate bune în proba de sprint şi cursa de urmărire.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Novo Mesto (Cehia) se desfășoară în aceste zile Campionatul Mondial de biatlon pentru tineret, prima competiţie de anvergură din anul competiţional 2011

Republica Moldova este reprezentată la acest eveniment de un singur competitor, Victor Pânzaru, sportiv în vârstă de 18 ani.

Unul dintre cei mai talentaţi sportivi autohtoni care practică biatlonul şi de care se leagă speranţele olimpice de iarnă ale Moldovei este talentatul schior chişinăuian, Victor Pânzaru.

Potrivit preşedintelui federaţiei naţionale de schi şi sanie, Petru Bria, Mondialele din Cehia reprezintă cel mai important test din anul curent pentru Pânzaru, or anume acest turneu reprezintă evenimentul care-i poate certifica potenţialul său sportiv.

Deja în după amiaza primei zile de concurs, în proba de sprint pe distanţa de 10 kilometri, Victor Pânzaru a obţinut un timp foarte bun. Moldoveanul a încheiat cursa în 21 minute 50 secunde şi şapte sutimi, consemnând două ratări la punctele de trageri. Cu acest rezultat, Victor s-a clasat pe locul 22 din 100 de participanţi.

DOMINAŢIE EST-EUROPEANĂ

Cel mai bine în acestă probă s-au manifestat reprezentanţii Rusiei, trei dintre care au ajuns printre primii la finiş. Campion a devenit rusul Maksim Ţvetkov care a ajuns la linia de finiş în 19 minute 53 secunde şi patru sutimi, cu două ratări la punctele de trageri. Unicul „intrus" în topul liderilor a fost norvegianul Vetle Sjastad Christiansen (20 minute 11 secunde şi patru sutimi). Alţi doi schiori ruşi s-au poziţionat pe locurile trei şi patru: Aleksandr Loghinov şi Aleksandr Cernîşov. România în această cursă a avut tocmai trei reprezentanţi care, însă au avut prestaţii mai slabe decât ale lui Victor Pânzaru. Gheorghe Pop s-a clasat pe locul 26, Ştefan Chiturlea (62) şi Marius Ungureanu (67).

A doua zi, în cursa de urmărire pe distanţa de zece kilometri, atletul moldovean a evoluat puţin mai slab, poziţionându-se la mijlocul clasamentului printre cei 60 de participanţi. Podiumul liderilor în această cursă a fost identic cu cel din proba sprinterilor, iar lupta a fost mult mai interesantă.

ŞASE RATĂRI ÎN CURSA DE URMĂRIRE

Victor Pânzaru a avut şase ratări la cele patru puncte de trageri şi a parcurs distanţa în 33 minute şi 38 secunde. Sportivii din spaţiul ex-sovietic au avut prestaţii la un nivel înalt şi în cursa de urmărire, cinci dintre aceştea obţinând accesul în top-10. În afară de campionul Maxim Ţvetkov şi premiantul de bronz Aleksandr Loghinov, printre lideri s-au mai clasat rusul Aleksandr Cernîşov, beloruşii Aleksandr Marcianka şi Pavel Hanciarov. Schiorii din România din nou s-au clasat în spatele lui Victor Pânzaru.

Ieri, la Mondialul din Novo Mesto a fost zi de pauză. Astăzi competiţiile se reiau cu proba individuală pe distanţa de 12,5 kilometri. În categoria de juniori, din nou va participa moldoveanul Victor Pânzaru, care are obiectivul să nu evolueze mai slab decât la primele două probe. ;

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?