UPDATE Trei persoane au fost reţinute în dosarele terenurilor de la Durleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofiţer CNA

Trei persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor din această dimineaţă, efectuate de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, în dosarele ce vizează afacerile cu terenurile Primăriei Durleşti. Informaţia a fost confirmată pentru IPN de către procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanţii mass-media.

Reţinuţii sunt preşedintele Partidului „Democraţia Acasă”, Vasile Costiuc, consilierul municipal Veaceslav Nedelea şi o femeie suspectă că ar fi implicată în schemă, a precizat purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi.

Persoanele reţinute sunt bănuite de complicitate în săvârşirea abuzului de serviciu în interesul unui grup criminal organizat şi spălarea banilor săvârşită de un grup criminal organizat în proporţii deosebit de mari. În urma acestor acţiuni, zeci de terenuri au intrat în posesia membrilor familiei, rudelor şi apropiaţilor fostului primar de Durleşti, iar cei care ar fi participat la această schemă ar fi avut parte de remunerări financiare.

Procurorii anticorupţie urmează să le aducă la cunoştinţa reţinuţilor învinuirea şi să decidă asupra măsurilor preventive ce urmează a fi aplicate în privinţa celor trei persoane reţinute.

În cadrul aceloraşi cauze penale, în noiembrie 2021 a mai fost reţinută o persoană, care acum se află în arest la domiciliu. Recent, percheziţii au fost desfăşurate acasă la opt persoane din anturajul familiei fostului primar. Au fost ridicate acte despre costul tranzacţiilor, telefoane mobile şi alţi purtători de informaţii. Cele opt persoane sunt cercetate în stare de libertate, urmând ca procurorii să stabilească statutul lor procesual, în funcţie de probatoriul acumulat.

Schema infracţională de deposedare a Primăriei oraşului Durleşti de terenuri a fost pusă în aplicare în perioada anilor 2005-2007. Prejudiciul estimat depăşeşte şapte milioane de lei. Pentru repararea prejudiciului, ofiţerii CNA au solicitat Agenţiei pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale (ARBI) să identifice şi să aplice sechestre pe bunurile a doi figuranţi în dosar. Este vorba despre fostul primar şi fiica acestuia.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!