Unioniştii din societatea civilă au anunţat că vor participa la alegeri pe listele Partidului Democraţia Acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii civici unionişti au anunţat că vor participa la alegerile parlamentare din 24 februarie pe listele Partidului Democraţia Acasă care va avea drept siglă simbolul „Unirea”.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Ion Leaşcenco, preşedintele Blocului Unităţii Naţionale, a menţionat că decizia de participare în alegeri a fost luată în urma conjuncturii politice actuale, în care majoritatea partidelor declarate unioniste s-au retras sau şi-au anunţat susţinerea pentru alte formaţiuni politice care nu reprezintă electoratul unionist  şi era necesar ca acest electorat să fie reprezentat în aceste alegeri.

Ion Leaşcenco a mai menţionat că electoratul unionist este unul masiv şi chiar şi cele mai pesimiste sondaje arată că 20-25% din electorat este unionist, iar de facto, numărul celor care susţin unirea cu România se apropie de masa critică de 50%.

„Cu toate acestea, electoratul unionist, care este cel mai conştiincios, a ales mereu să voteze util. Unioniştii nu s-au simţit niciodată reprezentaţi de actorii politici încât să le ofere mandat de încredere. Primesc zilnic zeci de apeluri, în care primari, artişti, consilieri locali mă întreabă ce facem, pe mâinile cui lăsăm unirea. Aceşti oameni, oamenii noştri, trebuie reprezentaţi cu demnitate în viitorul parlament”, a mai declarat Ion Leaşcenco.

Anatol Ursu, fostul lider a mişcării civice unioniste „Tinerii Moldovei”, a menţionat că este timpul ca toate proiectele unioniste desfăşurate la nivel civic să ia amploare, iar acest lucru este posibil doar prin implicarea actorilor civici în politică. Potrivit acestuia, implicarea în actul guvernamental şi stabilirea unor politici clare de colaborare multidimensională cu România este următorul pas logic care trebuie realizat.

„Unioniştii sunt cea mai activă partea a societăţii civile. Am început munca civică voluntară pentru Unire în februarie 2010. În opt ani, mişcarea civică unionistă a cunoscut o creştere progresivă, iar proiectele desfăşurate au fost din ce în ce mai mari. Mai mult de o treime din primăriile din republică au acorduri de înfrăţire cu primării din România. Datorită colaborărilor au fost realizate proiecte de zeci şi sute de mii de euro de care beneficiază direct cetăţenii Republicii Moldova. Au fost realizate multiplele campanii de informare”, a mai declarat Anatol Ursu.

Vasile Costiuc, actualul preşedinte al Partidului Democraţia Acasă, s-a arătat deschis spre colaborare cu tinerii unionişti.

„Mă bucur că, în sfârşit, aceşti tineri, care au demonstrat ani de zile prin munca lor civică, absolut dezinteresată, că sunt devotaţi cauzei, au decis să facă acest pas. Dintotdeauna am fost unionist. Scopul participării în aceste alegeri este de a oferi o alternativă tânără, românească şi cel mai important, curată pentru oamenii noştri, pentru cei care aşteaptă deja de 27 de ani paşi concreţi spre Unire”, a mai declarat liderul Partidului Democraţia Acasă.

Alina Panico, jurnalistă, a menţionat că a decis să se implice în aceste alegeri deoarece exista riscul ca electoratul  unionist să rămână nereprezentat şi marginalizat. „ Mi se pare firesc să candidez alături de colegii mei din mişcarea unionistă pentru a pune umărul la edificarea Unirii, iar următorul pas în consolidarea noii forţe politice unioniste este contactarea tuturor primarilor şi consiliilor locale care au votat Unirea în anul centenar” a mai spus Alina Panico.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice