Un miliardar ucrainean obţine graţie lui Putin o reducere incredibilă de circa 30% a preţului la gazul rusesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gazprom a acceptat să reducă cu circa 30% tariful la metanul livrat în Ucraina în baza unui contract cu firma Ostchem Group, controlată de miliardarul ucrainean Dmitri Firtaş

Gazprom a făcut un astfel de gest având acordul preşedintelui rus Vladimir Putin, susţine cotidianul economic Vedomosti de la Moscova.

"După calculele mele e vorba de un preţ de aproximativ 260 de dolari pentru o mie de metri cubi", a declarat Putin, citat de Vedomosti.

În condiţiile în care la ora actuală Ucraina importă gazul rusesc cu 390-400 de dolari pentru o mie de metri cubi, Gazprom a oferit un discount de 30%. Potrivit Vedomosti, ar fi vorba de un volum de cinci miliarde de metri cubi de gaze pe care Gazprom îi va livra companiei ucrainene Ostchem Group ce face parte din holdingul Group DF al miliardarului Dmitri Firtas.

De acest contract este interesat şi gigantul rus, deoarece metanul va fi pompat în depozitele subterane din Ucraina şi va permite asigurarea Europei cu gaze pe timp de iarnă.

Dmitri Firtas colaborează mai mult de 10 ani cu Gazprom şi a avut mai multe afaceri profitabile cu gaz. La sfârşitul anului 2010 notele diplomatice publicate pe site-ul WikiLeaks au scos la iveală presupusele legături ale miliardarului cu mafia rusească. O notă diplomatică se referă la o întâlnire confi­denţială din 2008 între ambasadorul SUA la Kiev şi Firtaş, care controla aproape jumătate din compania RosUkrEnergo (RUE) (compania rusă de stat Gazprom controlând cealaltă jumătate). RUE, având sediul în Ucraina, dar fiind înregistrată în Elveţia, distribuie gaz din Asia Centrală în Ucraina şi statele membre ale UE.

Firtaş a recunoscut în timpul întrevederii sale cu ambasadorul că o figură importantă a crimei organizate ruse, Semion Moghilevici, aflat pe lista neagră a FBI, era adevărata forţă din spatele afacerilor sale de miliarde de dolari în domeniul gazelor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro