Silvia Radu salută demisia lui Dorin Chirtoacă: Primăria are nevoie de o conducere care să-i asigure stabilitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul interimar al Chişinăului, Silvia Radu, a salutat gestul lui Dorin Chirtoacă de a-şi da demisia de la şefia Primăriei Capitalei. Potrivit ei, oraşul are nevoie de o conducere care să-i asigure stabilitatea.

„Aşa cum am spus de la început, cred că intermiatul acesta trebuie să fie doar pentru o perioadă scurtă, deoarece instituţia Primăriei are nevoie de o conducere care să-i asigure stabilitatea. Pentru a fi eficienţi stabilitatea este vitală”, a declarat Silvia Radu într-o postare pe Facebook.

Ea a precizat că îşi va face „datoria în calitatea de primar general interimar până vor fi finalizate alegerile”.

Primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, suspendat din funcţie fiind vizat într-un dosar penal, şi-aanunţat  demisia vineri, 16 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă.

Dorin Chirtoacă a precizat că pleacă din funcţie „în semn de protest şi dezacord faţă de abuzurile care au loc împotriva oraşului, dar şi împoriva subsemnatului şi în niciun caz pentru a recunoaşte acuzaţiile prosteşti care îmi sunt aduse”. 

El susţine că, potrivit Codului Electoral, alegerile anticipate în Chişinău ar urma să aibă loc pe 20 mai.

Primarul a dat de înţeles că Partidul Democrat va face tot ce-i stă în puteri pentru a evita alegerile anticipate, pe motiv că aceştia le-ar pierde.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete