Sergiu Sîrbu: În jur de 60% din Foaia de parcurs privind implementarea Acordului de Asociere cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de 60% din Foaia de parcurs privind acţiunile prioritare în procesul de implementare a Acordului de Asociere cu UE au fost realizate, iar pentru guvernare este important ca aceasta să fie realizată integral, a declarat democratul Sergiu Sîrbu, în cadrul dezbaterii publice „Europenismul guvernării şi societăţii moldoveneşti: responsabilităţi, afinităţi şi deosebiri în perioadele guvernării proeuropene”, organizată de IPN şi Radio Moldova.

„Integrarea europeană nu înseamnă imediat aderarea la UE, ci modernizarea ţării, implementarea standardelor europene, realizarea proiectelor cu susţinerea partenerilor europeni. Acum 5-6 ani acel vector al integrării europene pe alocuri a mers bine, pe alocuri a şchiopătat din cauza interminabilelor bătălii politice, care sunt caracteristice pentru orice stat. Ne bucurăm că s-a instituit o stabilitate relativă şi avem 100 de zile în care Guvernul şi-a asumat un şir de angajamente care ţin de agenda europeană. Politicienii sunt responsabili de implementarea acelei foi de parcurs care urmează a fi realizată până la finele lunii iulie”, a spus parlamentarul.

Sergiu Sîrbu a remarcat şi reuşitele guvernării. „Constat cu satisfacţie că în jur de 60% din acest plan deja a fost realizate. Ne bucurăm că şi retorica partenerilor este încurajatoare, ei susţin Republica Moldova şi reformele. Nu avem decât să le implementăm aşa ca nivelul de stabilitate să crească, să creăm condiţii pentru investiţii, pentru consolidarea statului de drept. Invităm toţi partenerii să ne dea ajutor în realizarea acestor reforme, să ne consulte constructiv, deoarece o facem pentru întreaga ţară. Europenismul pentru noi înseamnă un nivel de trai mai bun pentru oameni, siguranţă, stabilitate”, a menţionat deputatul PDM.

Sergiu Sîrbu a recunoscut că ţara se confruntă cu mari probleme în sistemul judiciar. „De peste 20 de ani tot încercăm reformarea acestuia. Am încercat mai multe modele, mai mulţi judecători au plecat din sistem, vin alţii noi, dar încă nu ne reuşeşte reformarea. Unii judecători mai adoptă decizii ilegale, nivelul corupţiei încă este mare. Noi înţelegem tendinţa negativă din societate, dar şi sondajele pot fi interpretate diferit”, a mai spus politicianul.

Dezbaterea publică cu tema: „Europenismul guvernării şi societăţii moldoveneşti: responsabilităţi, afinităţi şi deosebiri în diferite perioade ale guvernării pro-europene” este ediţia a 54-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” realizat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile