Pompierii moldoveni şi-au încheiat misiunea în Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 25 de angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi-au încheiat misiunea în Grecia, unde au fost detaşaţi pentru a stinge incendii pe insula Evia. În comun cu colegii români, pompierii moldoveni au identificat focare de ardere, au lichidat incendii şi au salvat animale, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al IGSU, pe parcursul misiunii în statul elen, pompierii şi salvatorii IGSU au stins peste 420 de focare de ardere în fondul forestier, au defrişat 22 de arbori şi au refulat peste 30 de mii de litri de apă. Toate acţiunile echipei s-au desfăşurat pe o suprafaţă de 300 ha. Salvatorii au fost coordonaţi de ofiţerii eleni şi au primit misiunile într-o bază operaţională din regiunea Prokopion.

Cortegiul format din autospecialele de intervenţie ale Republicii Moldova şi României au părăsit statul elen pentru a se întoarce acasă.

Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a adresat, pe pagina sa de Twitter, un mesaj de recunoştinţă ţărilor care au trimis ajutoare în lupta cu incendiile devastatoare din această ţară. „În numele poporului grec, vreau să exprim mulţumiri cordiale tuturor ţărilor care au trimis ajutoare şi resurse pentru a combate sălbăticia focului. Vă mulţumim pentru că sunteţi împreună cu poporul grec în aceste timpuri de încercare”, a scris Mitsotakis.

Moldova se numără printre cele 22 de ţări care au trimis ajutoare pentru stingerea incendiilor în Grecia. Angajaţii IGSU s-au deplasat în Grecia la 9 iulie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare