Parlamentul a luat act de demisia directorului SIS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO sputnik.md

Parlamentul a luat act de demisia directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Vitalie Pârlog, care a depus o cerere în acest sens la secretariatul Parlamentului, în data de 19 februarie, la o distanţă de două luni de la învestire, transmite IPN.

În cerere, Vitalie Pârlog a menţionat că se retrage pentru a activa în continuare doar pe dimensiunea INTERPOL, unde are dorinţa de a continua acele reforme la iniţierea cărora a participat.

În luarea sa de cuvânt din plenul parlamentului, deputatul liberal-democrat Iurie Ţap, a spus că demisionarea lui Vitalie Pârlog la două luni de la preluarea funcţiei arată calitatea democraţiei în Republica Moldova. Iurie Ţap a declarat că este necesar ca, atunci când sunt selectate persoane în funcţii înalte, concursuri desfăşurate să fie scoase înafara influenţei politicului.

Directorul SIS este numit în funcţie de Parlament, la propunerea a cel puţin 10 deputaţi, cu avizul Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului, pe termen de cinci ani.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate