O nouă reţinere în dosarul fraudelor de la BEM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul unui SRL a fost reţinut în dosarul delapidărilor de la Banca de Economii. Bărbatul este cercetat penal pentru dobândirea prin înşelăciune a unui credit în valoare de circa 1,2 milioane de euro de la BEM, fapt ce a cauzat prejudicii în proporţii deosebit de mari entităţii bancare. Potrivit Centrului Naţional Anticorupţie, creditul a fost acordat în perioada în care la şefia BEM se afla Grigore Gacikevici, transmite IPN.

În gestiunea CNA se află mai multe cauze penale ce vizează delapidările de la Banca de Economii şi Banca Socială. Este vorba despre obţinerea creditelor prin înşelăciune, însuşirea bunurilor în proporţii deosebit de mari şi încălcarea regulilor de creditare. La fel, este vorba despre abuz în serviciu, spălare de bani, gestionarea defectuoasă a BEM şi Banca Socială şi obstrucţionarea supravegherii bancare. 

În total, în dosarele CNA, 10 persoane au statut de învinuit, 3 – de bănuit, iar alte trei persoane sunt anunţate în căutare, fiind emise mandate de arest pe numele acestora. În prezent, 19 dosare deja se află pe rol în instanţele de judecată, iar cinci persoane, printre care fostul şef al BEM Grigore Gacikevici, au statut de inculpat. 

Potrivit CNA, suma totală a creditelor investigate de CNA în dosarele BEM este de 1,8 miliarde de lei, 23,5 milioane de dolari şi 32,4 milioane de euro. În cazul Băncii Sociale, suma împrumuturilor acordate cu încălcarea regulilor de creditare este de aproape 460 de milioane de lei, 12,8 milioane de euro şi 11,4 milioane de dolari.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta