Ministerul Educaţiei de la Chişinău rămâne fără Maia Sandu. „Nu putem bate pasul pe loc, trebuie să ne mişcăm înainte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul în exerciţiu al Educaţiei din Republica Moldova, Maia Sandu, a avut ultima întrunire cu şefii direcţiilor raionale şi municipale de învăţământ, în calitate ministru.

Aceasta le-a mulţumit pentru promovarea şi susţinerea reformelor iniţiate de minister şi le-a spus că reformele în educaţie trebuie să continue, iar schimbarea depinde de implicarea largă a cadrelor didactice şi a elevilor, dar şi a tuturor factorilor de decizie.

„Fără implicarea dumneavoastră directă, toate schimbările iniţiate de Ministerul Educaţiei ar fi rămas în strategii şi planuri de acţiuni. Vă aflaţi în cea mai bună postură ca să sprijiniţi în continuare şi să asiguraţi punerea în aplicare a reformelor”, a menţionat Maia Sandu.

„Oamenii au nevoie de educaţie pentru a putea să îşi ceară dreptul la o viaţă demnă. Suntem o ţară europeană şi nu putem bate pasul pe loc, trebuie să ne mişcăm înainte. Tinerii trebuie încurajaţi să se dezvolte şi să îşi valorifice potenţialul la cote maxime”, a mai spus Maia Sandu.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, şefii instituţiilor de învăţământ au apreciat în special schimbarea majoră care s-a produs în organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat, aprobarea Codului Educaţiei şi a actelor normative care vin să implementeze această lege.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete