Medicii au transportat o gravidă cu targa prin troiene spre spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie însărcinată a fost dusă cu targa prin troiene spre spital de către echipa de medici, pe motiv că drumurile erau impracticabile. Cazul a avut loc duminică, 8 ianuarie, în raionul Comrat.

Purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească, Diana Blanaru, declarat pentru IPN că femeia s-a simţit rău şi, duminică după amiază, a chemat ambulanţa. Pentru a-i acorda ajutor, la femeie a mers o echipă medicală de la punctul de asistenţă medicală din Congaz, care se află la 17 kilometri de satul Kotovskoe, unde se afla femeia gravidă.

„Drumul era blocat. Autosanitara a mers doar cinci kilometri după care a luat legătura cu administraţia locală, care a trimis un tractor pentru a curăţa drumul. Între timp, femeia a fost luată cu o altă maşină şi a mers în urma tractorului pe drumul deszăpezit. Pe ultimii 500 de metri, drumul nu a mai putut fi curăţat şi atunci o echipă de medici a mers pe jos până la pacientă şi au luat-o cu targa până la şosea, de unde au dus-o la Spitalul raional din Comrat. Femeia fost adusă la spital în stare stabilă”, a menţionat Diana Blanaru.

Potrivit vicedirectorului Spitalului raional Comrat, Feodor Bargan, femeia se află sub supravegherea medicilor, starea de sănătate este bună, iar până la naştere mai are timp. 

„Este la prima naştere şi s-a speriat”, a spus Feodor Bargan. 

Potrivit acestuia, gravida a avut contracţii false, dar acum şi-a revenit şi medicii i-au recomandată să meargă acasă.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”