Klaus Iohannis ar putea vizita Republica Moldova la sfârşitul lunii februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO: Mediafax

Preşedintele României, Klaus Iohannis, intenţionează să efectueze o vizită de lucru la Chişinău, transmite IPN, cu referire la serviciul de presă din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău.

Şefa Serviciului de presă al MAEIE, Ana Taban, a declarat că, în urma întrevederii din 4 februarie a preşedintelui român cu  ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă, la adresa ministerului a parvenit pe cale diplomatică o scrisoare în care se anunţă că liderul de la Cotroceni intenţionează să vină în Republica Moldova în perioada 24-25 februarie.

Klaus Iohannis ar urma să se întâlnească cu preşedintele Republicii Moldova, prim-ministrul şi liderii fracţiunilor parlamentare.

Contactat de IPN, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Republicii Moldova, Vlad Ţurcanu, a spus că Nicolae Timofti a avut o convorbire cu omologul său român, însă nu a fost stabilită o dată exactă a vizitei la Chişinău.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani