Ion Sturza despre condamnarea Iuliei Timoșenko: „Este un verdict regretabil. Am cunoscut subtilități din negocieri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soarta Iuliei Timoșenko ar putea să-i pască și pe lideri politici de la Chișinău, sunt de părere analiștii politici.

„Dacă ne bazăm pe acuzațiile aduse pe arena politică de la noi privind problemele de care s-a ocupat un anumit ministru sau un președinte, cu siguranță că, într-o anumită conjuctură, figuranți de aici ar putea fi trași la răspundere. De exemplu, cazul lui Valeriu Pasat este identic cu cel al lui Timoșenko. În ambele dosare nu au existat suficiente probe", este de părere expertul Viorel Cibotaru.

Fostul premier al Moldovei Ion Sturza, care a cunoscut subtilitățile negocierilor de care este acuzată acum Timoșenko, afirmă că verdictul este regretabil.


„A fost o presiune enormă și din partea europenilor care înghețau, și din partea Rusiei care avea și alte scopuri decât de a obține un preț bun, și nu în ultimul rând din partea așa-zișilor oameni de afaceri din Rusia și Ucraina. Condițiile obținute de Ucraina în aceste contracte erau la nivelul pieței", susține Ion Sturza.

Cât despre contractele similare semnate de oficialii moldoveni, fostul prim-ministru spune că nu trebuie să ne așteptăm la probleme. „Negocierile au fost legale, mandatul Guvernului de a semna documentele a fost legal, iar în condițiile de astăzi nu mai e posibil decât un proces cu tentă politică", precizează Sturza.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete