Incidentul armat de pe Aeroportul Chișinău: cad capete în Guvernul Recean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Trofimov, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a plecat din funcție după ce șeful instituției a anunțat că va fi demis în contextul incidentului armat de pe Aeroport, soldat cu decesul a două persoane.

Dorin Recean, șeful Guvernului FOTO Arhivă

Igor Trofimov a depus cererea de demisie după ce acum două zile conducerea MAI a anunțat că va fi concediat din funcția de secretar de stat, iar Guvernul condus de Dorin Recean a aprobat demisia acestuia în cadrul ședinței de miercuri.

În data de 4 septembrie, mai exact la peste două luni de la acest caz tragic, ministrul Afacerilor Interne Adrian Efros a făcut publice rezultatele anchetelor interne demarate, menționând că au fost depistate abateri și deficiențe admise atât de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), cât și de reprezentanții Avia Invest, compania care ar fi controlată de Ilan Șor și care a luat în concesiune aerogara, dar contractul a fost reziliat cu câteva luni înainte de acest incident.

,,Abaterile, neconformitățile și lacunele existente au fost condiționate, în mare parte și de:

- Deficitul pronunțat de personal (37,3% incomplectul existent la momentul inițierii controlului).

- Lipsa instruirilor în scopul dezvoltării capacităților de intervenție profesională în exercițiul funcției a personalului SPF AIC, inclusiv de gestionare a situațiilor specifice și de criză.

- Infrastructura și dotările de securitate prezintă unele deficiențe care îngreunează substanțial realizarea atribuțiilor stabilite în sarcina Poliției de Frontieră și, în anumite circumstanțe, pot favoriza materializarea riscurilor la adresa sănătății sau vieții personalului SPF AIC. Responsabilitatea pentru asigurarea acestor componente revine administrației aeroportului.

Comisia de control a mai constatat că în perioada concesionării activelor Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”, concesionarul SRL „Avia Invest”, nu și-a onorat obligațiunile de fortificare a capacităților de securitate, plasând accentul primordial pe activitatea economică și, implicit, sporirea beneficiilor financiare”, a declarat șeful MAI.

Nouă polițiști sancționați disciplinar

Prin urmare, nouă polițiști de frontieră au fost sancționați disciplinar. Cinci, între care șeful IGPF Rosian Vasiloi s-au ales cu mustrare aspră, iar ceilalți patru au fost concediați.

Incidentul armat a avut loc în seara zilei de 30 iunie pe Aeroportul Internațional Chişinău unde unui cetățean străin nu i-a fost permisă intrarea în Republica Moldova, așa că acesta a luat arma unui polițist de frontieră, a deschis focul, ucigând un om al legii și un agent de securitate.

Bărbatul, de 43 de ani, din Tadjikistan, a fost rănit în timpul reținerii și a decedat câteva zile mai târziu, deces survenit în cadrul unui spital din Chișinău.

El a părăsit ilegal țara sa după ce a fost implicat în răpirea și uciderea unui bancher. A venit la Chișinău, planificând să ajungă în Uniunea Europeană pentru ca să scape de pușcărie, potrivit informațiilor prezentate de autoritățile moldovene.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte