Încă un ultimatum pentru Guvernul Filip şi Parlamentul de la Chişinău: şase condiţii înaintate de Maia Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu îşi creează partid FOTO: Alexandru Tarlev

Fostul ministru al Educaţiei de la Chişinău Maia Sandu, care îşi crează în prezent propriul partid, a prezentat în cadrul Forumului Civic, organizat de Platforma Demnitate şi Adevăr, şase condiţii pentru politicienii de la guvernare. Aceasta spune că le-a elaborat împreună cu reprezentanţi ai societăţii civile şi solicită îndeplinirea lor în termen de 30 de zile.

Astfel, printre condiţiile înaintate se numără modificarea cadrului legislativ în domeniul sistemului bancar în vederea eliminării riscurilor de fraudare, în continuare, a băncilor şi a stopării spălării de bani, dar şi organizarea unui concurs internaţional pentru selectarea guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei. 

De asemenea, Maia Sandu propune adoptarea pachetului de legi privind integritatea, prezentat în şedinţa Guvernului din 16 iunie 2015 şi respins atunci de miniştrii PD. „Demiterea Procurorului General şi numirea unui procuror european. Demiterea şefilor structurilor de combatere a corupţiei - CNA, CNI; selectarea noilor conducători ai acestora în cadrul unor procese transparente şi corecte, cu participarea societăţii civile”, este o altă condiţie înaintată.

Totodată, Sandu propune modificarea legislaţiei electorală în vederea simplificării procedurii de înregistrare a partidelor politice şi a finanţării lor echitabile, iar în domeniul presei - limitarea proprietăţii mass-media prin reducerea la două a numărului de licenţe pe care le poate deţine o persoană; introducerea unor restricţii referitoare la cotele de piaţă deţinute de beneficiarii licenţelor de emisie; eliminarea concurenţei neloiale pe piaţa publicităţii.

Potrivit fostului minsitru, îndeplinirea acestor condiţii „va testa caracterul reformator pe care pretinde că îl are actualul Guvern, susţinut de o majoritate parlamentară nelegitimă”.

În acelaşi timp, membrii societăţii civile insistă asupra organizării alegerilor anticipate ca unică metodă pentru schimbarea clasei politice pe cale paşnică.

Maia Sandu a mai propus ca Forumul Civic să facă o solicitare către autorităţi, prin care o misiune din partea Consiliului Europei să fie invitată pentru a media dialogul dintre societatea civilă şi guvernare.

Amintim că la Chişinău valul de proteste antiguvernamentale a izbucnit pe 20 ianuarie, atunci când în mai puţin de 40 de minute Parlamentul Republicii Moldova a învestit Guvernul Filip.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple